vineri, 12 iunie 2009

Şcoală



Şcoala...cu toţii avem nevoie de influenţa acestei foarte importante instituţii.Şcoala este probabil una dintre cele mai importante instituţii dintre cele care există şi asta pentru că joacă un rol major în societatea de azi, anume instruirea tinerilor pentru profesiile pe care şi le vor alege pe viitor şi educarea lor astfel încât să devină nişte oameni civilizaţi şi respectabili.La ora actuală, învăţământul funcţionează nu foarte bine şi nu dintr-un motiv anume.Motivele care duc la această proastă funcţionare şi la rezultatele slabe pe care le obţin toţi cei care sunt implicaţi în el sunt diverse.Unul dintre ele ar fi probabil interesul scăzut al statului pentru profesori, dar şi pentru elevi.Un altul ar fi poate materia prea puţin sintetizată şi care îl forţează practic pe elev să înveţe foarte multe lucruri care nu îi plac sau care nu îl interesează.Alt motiv ar fi acela că pur şi simplu vremurile s-au schimbat şi tinerii nu mai preferă şi nu mai au răbdare pentru a studia sau a citi, începând să deteste aceste lucruri.Şcoala devine totuşi din ce în ce mai superficială.Aproape oricine poate termina o facultate sau un liceu dacă are bani, diplomele se dau fără jenă direct pentru anumite sume, chiar dacă "cursantul" nu ştie exact nici numele instituţiei şcolare la care este înscris.Elevii sunt probabil descurajaţi şi de alte motive.Unul dintre ele ar fi faptul că îi observă pe alţii care, deşi au terminat anumite studii şi au deja o pregătire, nu reuşesc să se angajeze sau să meargă într-o anumită direcţie cu şcoala pe care au terminat-o.Lipsa salariilor consistente îi descurajează de multe ori pe profesorii de materii de bază, aceştia făcând la şcoală doar ceva simbolic, lăsând restul pentru meditaţii particulare plătite.Acest lucru trage probabil mult învăţământul în jos deoarece nu toţi îşi pot permite lecţii particulare, mai ales când acestea ar trebuii oferite gratuit şi corect de către şcoală.Important este ca elevii să nu se lase descurajaţi şi să facă aşa cum spune şi proverbul "cât trăieşti învaţă".Oricum , a sosit şi perioada preferată a elevilor, singurii care probabil mai au câteva zile de muncit sunt studenţii şi absolvenţii de liceu.La Ionică vă urează o vacanţă plăcută şi să nu lăsaţi şcoala să vă strice educaţia!

Eric Prydz Vs. Pink Floyd - Proper Education
Asculta mai multe audio Muzica

0 comentarii:

 
blog template by suckmylolly.com : header hand photo by Aaron Murphy