Un colţ de rai pe pământ

(...imposibil de redat în cuvinte.Te simţi copleşit de atâta frumuseţe, de atâta pace sufletească.Un loc în care au loc sute de persoane dar în care cel mai bine te vei simţi singur pentru că este ideal pentru regăsire sufletească, meditaţie, rugăciune.
E ceva unic, ceva ce pluteşte în atmosferă ca o adiere lină, ceva prezent în fiecare petală de floare , în fiecare zumzet de albină, în fiecare pată de culoare, în fiecare fâşie de lumină, ceva inexplicabil dar care te face să simţi că ai păşit pe un tărâm binecuvântat de Dumnezeu.)
Am ales să încep acest articol cu câteva pasaje din caietul meu de impresii care au fost trăite în acest loc minunat care este mânăstirea Crasna.
Această oază de linişte se află în judeţul Prahova,în satul Schiuleşti şi se poate ajunge la ea atât din oraşul Vălenii de Munte cât şi din oraşul Slănic.Odată ajunşi în sat, urmează un drum de vreo 2km prin pădure, drum destul de dificil dar cu atât mai minunat cu cât ştii ce te aşteaptă la capătul său.(Deoarece în timpul traseului nostru pe jos, începuse Sfânta Liturghie, am avut ocazia de a auzi cum întreaga pădure răsună de imnuri adresate lui Dumnezeu) .Văzând porţile sculptate în lemn, dupa drumul greu, ai impresia ca ai ajuns la porţile raiului.
O să încerc să descriu puţin minunile palpabile, pentru că ceea ce am simţit depăţeşte cu mult forţa cuvintelor omeneşti.
Aşa cum deja probabil v-aţi dat seama, această sfântă mânăstire se află departe de orice urmă de aşezare, oriunde priveşti vezi doar păduri dealurişi munţi.
Istoria ctitorii se pierde in negura câteorva veacuri; acum există 2 mânăstiri probabil si datorită numărului în continuă creştere de călugări.Există, de asemenea şi un altar în aer liber care dă sfintelor slujbe un aer deosebit.Vă mai spun că există posibilitatea de a rămâne acolo pentru mai multe zile(pentru mai puţin de 3 zile nu veţi plăti nimic).
Eu am avut minunatul prilej de a înnopta acolo, şi pe lângă Sfânta Liturghie am asistat la slujba de seară, şi la cea de la miezul nopţii care m-a impresionat adânc.
Foarte aprope se află şi un mic lac ce adăposteşte nuferi albi ca zăpada.
Indiferent de ce aş spune, cuvintele sunt mult prea sărace pentru a putea descrie ce înseamnă cu adevărat o vizită aici, ce simţi când vezi feţele pline de blândeţe, înţelepciune şi har ale călugărilor.
Celor ce caută un refugiu liniştit, departe de agitaţia vulcanului urban, le recomand cu căldură un pelerinaj ce se poate prelungi foarte uşor de la câteva ore la câteva zile la mânăstirea Crasna.
...te simţi mic, nenumăratele peisaje care se succed pe rând în faţa ochilor te sileşte să te smereşti şi să lauzi pe Bunul Dumnezeu că a binevoit să le lase pe acest pământ pentru bucuria simţurilor şi mai ales a sufletelor nostre.

Drum bun!

Obsessed

Un thriller reuşit şi destul de nou apărut este obsessed.Filmul o are în unul dintre rolurile principale pe Beyonce căreia i se potrivesc foarte bine rolurile de genul acesta.Ea este soţia unui prosper om de afaceri cu care are un copil şi împreună cu care tocmai s-a mutat într-o casă nouă.Cei doi se înţeleg de minune şi spre deosebire de prietenii lor se pot lăuda cu o căsnicie cu adevărat fericită.Toate merg bine până când, într-o zi banală la servici Derek întâlneşte o tânără blondă care urca la acelaşi etaj şi care spunea că va ţine locul cuiva câteva zile.Între cei doi începe un flirt nu prea acceptat de bărbat dar foarte forţat de tânăra secretară.Până la urmă blonda ajunge să ţină locul chiar asistentului personal al lui Derek iar acesta observă cu mirare că ea ştia aproape totul despre el, chiar şi ziua când îi trimite soţiei flori.Tânăra inventează tot felul de poveşti cum că ar fi fost părăsită de iubitul ei pentru a primi susţinerea bărbatului la care visa.După un timp aceasta începe să facă avansuri serioase bărbatului, iar acesta deşi le refuza nu le povesteşte soţiei.La o deplasare a firmei fata reuşeşte să pătrundă în camera de hotel a lui Derek şi ia mai multe calmante.Medicii o găsesc în patul acestuia iar de aici începe o anchetă despre care avea să afle şi soţia lui.Această este uimită de faptul că a fost minţită şi îl dă afară pe soţul ei.În cele din urmă cei doi se împacă după ce află că femeia care le tulburaseră vieţile plecase într-o altă localitate.Totuşi, chiar când se întorceau de la restaurant aceasta le furase copilul.După ce amândoi îl caută disperaţi îl găsesc în maşină unde admiratoarea cea nebună îl lăsase.Până la urmă, cele două vor trece printr-o confruntare destul de dură a cărui final vă las să-l descoperiţi.

Daylight robbery

Daylight robbery este un tip de film cu care probabil sunteţi destul de obişnuiţi.Subiectul este jefuirea unei bănci.Deşi există multe filme cu acest subiect puţine sunt reuşite.Acesta este unul dintre cele care chiar au farmec.Acţiunea are loc în timpul campionatului mondial de fotbal, chiar în timpul meciului dintre România şi Italia.Protagoniştii jafului sunt mai mulţi bărbaţi tineri care cu pretextul că se duc să urmărească meciul se pregăteau să jefuiască într-un mod destul de ingenios banca.Odată ajunşi în oraşul respectiv infractorii deloc profesionişti se urcă în dubiţa lor albă cu care aveau să blocheze intrarea în bancă.Îşi pun nişte dresuri pe cap şi sparg uşa băncii cu dubiţa.Încă de la început aceştia pornesc cu stângul deoarece din cauza impactului unul dintre ei sare prin geamul maşinii şi se taie grav.Aceştia încep să ameninţe lumea, angajaţii, reţin ostatici şi se folosesc de personal.Unul dintre ostatici, profitând de neatenţia lor le ia una din arme şi începe să-i ameninţe dând dovadă de mult curaj.El spune că ar trebui să plece deoarece are anumite probleme în familie şi nu are timp de aşa ceva.Infractorii îl conving totuşi să le dea arma înapoi spunând că nici lor nu le place ce se întâmplă dar au nevoie de bani.În faţa băncii se adună echipe swat, poliţişti, doctori şi încearcă să îi convingă pe cei din interior că ceea ce fac este o prostie.Planul era destul de bine elaborat.Jefuitorii aveau să iasă printr-un tunel şi să acopere groapa astfel încât nimeni să nu-şi dea seama cum au ieşit.Acest lucru aveau să-l facă cu ajutorul unui ostatic care făcea parte din echipa lor.Încetul cu încetul, după multe ore de probleme şi de chin aceştia reuşesc să iasă toţi din tunel cu bani cu tot după ce erau cât pe ce să fie îngropaţi de vii.Mutu tocmai bătea penalty-ul.România tocmai egala Italia.Pleacă toţi, cu rănit cu tot, întârzie puţin la avion dar reuşesc să decoleze spre Germania.Doi dintre ei rămăseseră să se ocupe de bani.În avion jefuitorii făceau glume pe seama italienilor care tocmai pierduseră în faţa României.Totuşi, aceştia sunt arestaţi la aterizare deoarece colegul lor murise din cauză că pierduse mult sânge, lucru care a creat suspiciuni poliţiştilor care în cele din umră şi-au dat seama că ei erau cei care comiseseră jaful.Nici unul dintre ei nu a primit o pedeapsă mai mare de 10 ani.Finalul este totuşi unul plăcut şi vă las pe voi să-l descoperiţi.Vizionare plăcută!

Muzica

Câteva melodii pe care eu le îndragesc tare mult! Sper să vă placă si vouă!


James Blunt - goodbye my lover
Asculta mai multe audio Muzica


James Blunt - You're Beautiful
Asculta mai multe audio Muzica

Învaţă să apreciezi!

Educaţie

Este cea pe care o primim de mici din familie, cea pe care o primim în şcoală, cea pe care o primim de la diferite experienţe de viaţă şi cea pe care ne-o facem singuri.Educaţia este practic cea care ne face să devenim cine suntem, care ne modelează şi ne formează.Ea ne reprezintă şi nu o primim numai în şcoală sau numai în cei 7 ani de acasă.Practic, tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru şi toate persoanele cu care interacţionăm ne educă într-un fel sau altul.Nu învăţăm anumite lucruri doar din cărţi sau doar de la persoane apropiate, învăţăm de asemenea multe lucruri şi din diferitele cercuri din care facem parte sau din experienţele şi situaţiile prin care trecem.Bineînţeles, un rol important au acele persoane care ne învaţă lucrurile esenţiale cum ar fi primii profesori şi familia.Încă din primii ani ai vieţii ni se formează o imagine de asamblu asupra a ceea ce înseamnă bine şi rău, ni se formează anumite obiceiuri şi ni se întipăresc în minte anumite valori pe care încercăm să le respectăm.Această primă parte a educaţiei pe care o primim de-a lungul vieţii este foarte importantă şi trebuie să avem parte de una solidă şi corectă pentru a ne putea descurca mai departe.Totuşi, un rol important îl joacă în viaţa fiecărei persoane şi autoeducarea.Aici nu este vorba despre o educaţie ca şi cea primită la şcoală sau legată de ceva anume, ci modul în care noi ne modelăm, ne propunem să fim, ne dezvoltăm şi căile pe care alegem să le urmăm.Anumite persoane primesc o educaţie corectă la început, li se prezintă acele valori pe care ar trebui să le respecte, dar totuşi ei nu decid să le urmeze.Asta pentru că fiecare om are libertatea de a se autoeduca, de a decide ce e bine şi rău pentru el, de a fi aşa cum îşi doreşte şi de a lua deciziile pe care le crede de cuviinţă.Deşi o mare parte din lucrurile pe care trebuie să le ştim le aflăm încă de mici de la cei din jur, o altă parte începem şi le cunoaştem singuri.Fiecare se autoeducă într-un fel sau altul.Nu este mereu cineva lângă tine care să-ţi spună ce e bine şi ce e rău sau morala întâmplării prin care tocmai ai trecut.Multe concluzii şi învăţături le tragi şi singur.Felul nostru de a fi şi felul în care trăim depinde mult şi de acea educaţie primită dar şi de felul în care reuşim să ne autoeducăm.Cu toţii o facem, dar asta nu înseamnă că toţi o fac aşa cum trebuie.Exista persoane care deşi nu au primit de mici o educaţie complexă la fel ca toţi ceilalţi au reuşit să devină nişte oameni respectabili datorită capacităţii lor de a se autoeduca.Acest lucru ne influenţează mult felul de a fi şi de a gândi.Această autoeducaţie ne ajută destul de mult-ne face să ne stăpânim, ne dictează cum să reacţionăm în anumite situaţii şi chiar cum să fim cu ceilalţi.Ştim de mici că trebuie să fim buni şi politicoşi cu toată lumea, dar tu vei decide cum să te comporţi cu un prieten, cu cineva care te-a dezamăgit sau cu cineva pe care nu-l cunoşti.Unii nu au capacitatea de a se autoeduca probabil din cauză că nu au primit nici educaţia de bază.Probabil noi înşine suntem cei mai importanţi profesori pe care îi avem pe parcursul vieţii şi în funcţie de gândirea fiecăruia acel profesor va fi mai bun sau mai puţin priceput.Autoeducaţia are un rol important şi atunci când observăm şi auzim tot felul de lucruri în jurul nostru.Vedem o mulţime de oameni care vorbesc despre tot felul de lucruri şi care au diferite stiluri de viaţă.Multe dintre lucrurile pe care le observăm nu ne-ar fi de folos şi chiar ne-ar face rău.Noi alegem ce exemple decidem să urmăm şi ce repere ne luăm.Un exemplu sunt cei care din cauza anturajului ajung să aibă anumite obiceiuri proaste.Aceia sunt oameni care nu se pot autoeduca suficient de bine şi asupra cărora cei din jur deţin oarecum controlul.Probabil că această capacitate de autoeducare depinde şi de temperamentul fiecăruia.Cert este că autoeducaţia ne ajută şi să sortăm tot ceea ce vedem şi auzim în jur şi să decidem ceea ce vom folosi sau nu.Singuri ne creem principiile şi singuri alegem cum să trăim.Aşadar, felul în care ne autoeducăm pe parcursul vieţii este foarte important indiferent de vârsta la care am ajuns.Doar o educaţie teoretică pot primi mulţi, dar nu va avea valoare în faţa unei persoane care nu ştie şi să se autoeduce.

Cât de mult...te iubeşti?

Ne naştem unici şi irepetabili.Fiecare cu propriile vise, ganduri, temeri.Trăim însă într-o lume cu tendinţe uniformizatoare, în care oamenii sunt îndemnaţi să urmeze anumite şabloane.De ce?De ce de multe ori ne dorim să fim precum anumiţi idoli din reviste sau mass-media, care de fapt sunt oameni ca şi noi?De ce să ne încorsetăm fiinţa într-un tipar străin?Fiecare dintre noi este diferit si oricât am încerca să ne asemănăm cu alţii ,în esenţă vom păstra anumite trăsături specifice.
Deşi la prima vedere nu pare, iubirea faţă de propria persoană este ceva foarte complex ce poate avea extrem de multe consecinţe.
Faptul că nu suntem mulţumiţi de unele dintre însuşirile noastre aduce ,în primul rând lipsa încrederii în sine.Un om care nu se iubeşte este mult mai neîncrezător în forţele proprii şi are mai puţine şanse de a reuşi, de a fi fericit.
Dacă ar fi să mergem până la capăt în această direcţie ar mai trebui adăugat că neîncrederea dă naştere unor complexe de inferioritate care îl fac pe individ mult mai retras în sine,mai puţin sociabil, mai pesimist şi mai predispus eşecului.
În schimb, un om care se iubeşte atât fizic cât şi psihic va avea mult mai multe de câştigat.Pentru că un om mulţumit de persoana sa va fi mult mai destins şi mai încrezător.
Dar să lămurim puţin cîteva aspecte ale acestiu subiect:Iubirea de sine nu este o iubire subiectivă, necondiţionată.Este foarte important să fim conştienţi atât de calităţile cât şi de defectele noastre şi pe acestea din urmă să încercăm pe cât posibil să le corectăm.
Să-ţi iubeşti propria persoană înseamnă să fii mândru de calităţile sau succesele tale ,să te recompensezi cu mici atenţii atunci când crezi că meriţi dar de asemenea să poţi accepta un eşec fără să faci o tragedie din el.
Însă trebuie să fim foarte atenţi să nu ajungem în extrema cealaltă şi anume în cea a narcisiştilor convinşi.Adică să credem cu ardoare că suntem cei mai minunaţi de pe planetă.Narcisismul se manifestă mai ales în ceea ce priveşte aspectul fizic, atunci când individul se ridică la standardele de frumuseţe promovate de societate.Este bine să ne dorim să avem un aspect atât fizic cât şi interior plăcut,cu condiţia să nu exagerăm.Adică nici narcisişti dar nici complexaţi în mod inutil.
Ideal ar fi ca în orice dimineaţă să ne putem privi zâmbind mulţumiţi în oglindă, chiar dacă nu arătăm exact aşa cum ne-am dori(aici nu ma refer la anumite vedete pe care unii dintre noi le iau drept model, ci la niste standarde proprii, pe care toţi ar trebui să le avem).Trebuie să apreciem nu neapărat produsul finit, ci progresul pe care l-am făcut în procesul devenirii unor persoane mai bune.
Suntem oameni şi este normal să avem şi defecte sau să comitem greseli, nu mai este însă la fel de normal să nu incercăm să le îndreptăm şi mai ales să le repetăm.
Iubindu-ne pe noi înşine ,devenim mai împăcaţi şi mai fericiţi.E adevărat că poate fi destul de greu să menţinem mereu un echilibru dar să nu uităm că doar iubindu-ne şi respectându-ne pe sine îi vom putea, la rândul nostru, iubi şi respecta pe ceilalţi şi ne vom putea bucura de iubirea lor.
Şi o melodie care chiar dacă nu are legătură directă cu articolul, exprimă destul de bine dragostea de viaţă şi ne îndeamnă să ne bucurăm din plin de fiecare moment(lucru pe care o persoană ce se iubeşte îl face din plin)..

Anastasia Lazariuc - Ca prima oara? (Sinceritate)
Asculta mai multe audio Muzica

Air crash investigation

Beatbox

Pe aripile vântului

Alfie

Alfie, un film din 2004, dar care merită văzut şi e chiar plăcut.Filmul prezintă povestea unui tânăr burlac din Manhattan.Alfie duce o viaţă puţin cam dezorganizată dar la prima vedere destul de fericită şi prosperă.El lucrează ca şofer de limuzină, lucrează şi la un plan de afaceri pentru viitorul lui, iar în timpul liber întreţine o gramadă de relaţii şi aventuri de-o noapte.Alfie îl reprezintă pe clasicul don juan şi este unul din acei burlaci foarte doriţi şi admiraţi.Principiile lui sunt unele care pe el îl fac fericit şi îl ajută să se ferească de complicaţii.Nu se visează un om foarte bogat, vrea doar lucrurile care îi sunt necesare, se îmbracă şi se întreţine după anumite reguli cărora le acordă o importanţă destul de mare, iar când vine vorba de femei şi relaţii nu se implică, nu se ataşează, pleacă de îndată ce între el şi ea apare chiar şi o mică legătură şi nu are ca standard decât un aspect ireproşabil.El este apreciat de vecinele, clientele şi iubitele lui care ar fi în stare să facă aproape orice pentru el, crezând că şi el chiar simte ceva pentru ele.Deşi acesta nu este decât un chiriaş într-un apartament modest el reuşeşte să se bucure de cele mai bune condiţii, mic-dejunuri în pat şi multe altele cu ajutorul femeilor din viaţa lui.Viaţa lui Alfie, deşi la început pare chiar foarte bună, avea să se schimbe.Slujba lui îl ajută să cunoască diferite cliente de la care obţine ce vrea dar când observă că acestea încep să dorească mai mult se retrage şi dispare din peisaj.Alfie nu avea ca intenţie să rănească pe cineva sau să amăgească pe cineva, nici nu se gândea la acest lucru, dar totuşi îl făcea.Prietena lui Julie care îi oferea destul de multe îl părăseşte după ce descoperă un "suvenir" pe care i-l lăsase o altă femeie.Ea avea şi un copil de care tânărul cuceritor se ataşase tot pentru a beneficia de atenţia mamei.După ce "sursa principală" îl părăseşte apar anumite probleme pentru burlac.Cariera lui de don juan avea să sufere datorită unor anumite probleme de sănătate care la vârsta lui erau cam anormale.Tânărul rămâne cam speriat câteva zile iar după câteva drumuri la spital se constată că nu a fost decât ceva trecător.Tot în spital cunoaşte un bătrânel care îi vorbeşte de dragoste şi de găsirea unui partener potrivit, dar numai la asta nu se gândea tânărul.Prietenul lui Marlo şi de altfel singurul trece printr-o perioadă dificilă.Este părăsit de prietenă iar Alfie decide să-l ajute convingând-o pe prietena lui să se împace cu el.Petrece o noapte vorbind cu aceasta, dar în cele din urmă cedează şi se culcă cu ea.Surpriza vine peste câteva zile când aceasta, deşi se împăcase cu prietenul lui îi spune că a rămas însărcinată.Arnie se sperie din nou de ceea ce se întâmplă în jurul lui şi aventurile de-o noapte nu i se mai par atât de distractive şi inofensive ca la început.Ajunul Crăciunului era petrecut de personaj ca în fiecare an, conducând singur prin oraş şi urmărindu-i pe alţii despre care credea mereu că petrec nişte sărbători mult mai frumoase decât el şi aşa şi era.Asta până apare o nouă femeie în viaţa lui, una care "părea a fi chiar ea".Alfie e mulţumit că îşi poate petrece sărbătorile alături de cineva dar cu timpul descoperă şi la noua lui iubita acele "crăpături" despre care spunea el că apar şi la statuile care par a fi perfecte.După ce nici aceasta nu îl mai satisface o părăseşte cu o răceală surprinzătoare şi încearcă să ţintească mai sus.Întâlneşte o altă clientă foarte bogată care îi face viaţa foarte frumoasă, începe să stea numai la hoteluri de lux şi să mânânce ce vrea el dar după câteva luni când se hotărâse să depună suflet în relaţia cu ea aceasta îl părăseşte pentru altul mai tânăr.Arnie face o vizită prietenilor lui care se mutaseră la ţară şi care creşteau copilul care era al lui.Prietenul lui ştia că acesta s-a culcat cu soţia lui şi că a rămas şi însărcinată, dar nu ripostează urât, spunându-i doar fostului său prieten că stilul lui de viaţă răneşte pe mulţi.Rămas singur acesta începe să-şi dea seama cât rău făcuse femeilor din viaţa lui, prietenului său, fiului său pe care l-a făcut fără să vrea şi chiar lui.Toţi aceştia îi oferiseră tot ceea ce aveau mai bun, iar el îi dezamăgise şi îi folosise.Dorind să vorbească cu un prieten dar nemaiavând nici unul acesta se întâlneşte cu bătrânelul de la spital care îl sfătuieşte să se concentreze asupra viitorului său şi să nu mai repete greşelile de până acum.Arnie nu sfârşeşte prea bine şi rămâne în cele din urmă singur.Întrebându-se ce a câştigat din toate astea îşi răspunde: nişte bani, nişte haine bune, o maşină bună, e liber, fără obligaţii, nu depinde de nimeni, nimeni nu depinde de el, viaţa lui e a lui, dar totuşi îi lipseşte ceva, acel ceva fără de care toate celalte nu mai contează.El nu e încă sigur că va putea să se căsătorească sau să se implice vreodată într-o relaţie adevărată şi nici de felul în care lucrurile vor evolua pentru el.Vă recomand acest film şi vă doresc vizionare plăcută!

Plictis şi inspiraţie

Vechi şi nou

Suntem în 2009, lumea este în prezent interesată de tot ceea ce este nou, recent, nemaivăzut,nemaiauzit."Noul" este pus la mare preţ în mai toate domeniile- de la ştiri şi subiecte mass-media, muzică, până la invenţii tehnologice.Bineînţeles, aceste lucruri noi sunt şi ele demne de luat în seamnă, reprezintă prezentul şi sunt de actualitate.Totuşi, lumea a rămas cu o idee care nu este foarte adevărată-aceea că neaparat orice lucru mai nou este şi mai bun.Deşi au între ele diferenţe de zeci de ani observăm totuşi că unele lucruri mai vechi şi care deja nu se mai află în atenţia nimănui sunt totuşi mult mai plăcute şi mai bine realizate decât altele apărute acum câteva luni sau săptămâni.Este uşor de văzut că timpul nu duce neaparat la o schimbare în bine, ci de multe ori chiar la o degradare.După cum spuneam, apreciera noului nu apare numai în artă sau în ramurile ei apropiate ci şi când vine vorba de tehnologie.Oamenii trăiesc parcă de ani de zile într-o cursă continuă în care scopul lor cel mai important este de a-i impresiona pe ceilalţi, de a arăta cine e în frunte şi de a ţine pasul cu tot ceea ce apare mai nou.În ziua de azi este foarte greu să ai mereu tot ce este nou sau să ţii pasul cu tot ce apare.Ar însemna un efort financiar substanţial pentru un pasionat de calculatoare sau unul de maşini să se poată bucura de tot ceea ce apare nou în domeniul care îi atrage.Şi totuşi vedem că oamenii iau această cursă destul de în serios şi chiar încearcă să se menţină şi să nu se arate demodaţi sau depăşiţi în faţa celorlalţi...e ca şi cum ai recunoaşte că nu poţi ţine pasul cu ei.Vedem cum chiar şi pasionaţii de obiecte foarte scumpe îşi procura cu destule eforturi tot ce apare pe piaţă şi spun cu o foarte mare încântare lucruri de genul "încă nu a apărut la noi în ţară...sunt doar trei în Europa".Imediat cum apare ceva nou lumea va fi tentată de acel ceva, dar nu pentru că place, este reuşit sau chiar îi interesează pe oamenii respectivi...ci pur şi simplu pentru că este nou iar noul nu numai că îţi creează o anumită imagine şi îţi dă o falsă superioritate în faţa celorlalţi, dar te ajută să te şi menţii în rândul lumii.Desigur, aici are un rol important şi instinctul de turmă, deja celebru pe la noi.Telefoane, modă, maşini, aspect, muzică şi multe altelele...în toate apare fenomenul "nou".Prin acest nou îşi mai satisfac oamenii dorinţa de a ieşi în evidenţă şi creează prin el anumite standarde.Dacă nu îţi vei da măcar silinţa să te menţii şi tu în cursă sau măcar să te arăţi atras de tot ceea ce apare vei fi privit ca un om nedemn de luat în considerare.Totuşi, această nevoie continuă de nou ne face uneori să exagerăm cu unele lucruri, să uităm de cât de bine şi de frumos le realizam acum ceva timp şi ne face viaţa mai puţin plăcută.Acum nu te mai poţi bucura de ceva anume decât dacă acel ceva este nou.De fapt mai bine zis cei care încearcă să se menţină în rândul lumii nu se pot bucura decât de ceea ce este nou. Cum lumea o ia din ce în ce mai mult într-o direcţie greşită putem spune că înţelept ar fi să mai ieşim din rândul ei şi să încercăm să ne încadrăm în al nostru ascultând, folosind şi arătând aşa cum ne place fără să ţinem cont sau să ne lăsăm afectaţi de faptul că ceea ce facem nu îi mulţumeşte pe cei "noi".

Originalitate

De mult îmi propusesem să postez un articol în continuarea ultimului;acum însă mi-am dat seama că filmuleţul "Portret de familie" reprezintă o ocazie ce nu trebuie ratată.
Aşa cum spuneam şi mai demult, majoritatea oamenilor se mulţumesc cu condiţia de sclavi , preferând să trăiască toată viaţa fără un scop anume, care să dea un sens existenţei lor.Sclavia şi mai ales, spiritul de turmă au ca primă consecinţă un lucru extrem de semnificativ şi anume pierderea originalităţii.
"Si până la urmă ce e cu e originalitatea asta si de ce e aşa de importantă?"
Originalitatea contribuie foarte mult la dezvoltarea personalităţii unui individ.Şi mă refer la acea originalitate a ideilor,care apoi conduce şi la un comportament puţin deosebit de cel comun.
Oamenii consideră ca fiind normale o idee, sau un comportament practicate o vreme îndelungată în cadrul unui grup şi de către toti membrii acelui grup.(sau marea lor majoritate).De asemenea un comportament ieşit din tiparul a ceea ce majoritatea defineşte ca fiind "obişnuit", devine excentric şi de foarte multe ori este descurajat de către ceilalţi.Să luăm drept exemplu nunta celor doi tineri din scurtmetrajul anterior.El , un tânar care cântă la chitară într-o trupă rock despre problemele societăţii actuale.Un om ce vrea o nuntă care să îl reprezinte.Cu muzica pe care o iubeste şi în hainele sale obişnuite.(un tricou negru, niste adidaşi, etc.).Multi din jur nu îl înţeleg şi îl cred cel puţin excentric.
Aceasta a fost doar un mic exemplu.În general, oamenii preferă să trăiasca mereu conform aceloraşi tipare pe care le transmit şi generaţiilor următoare şi sunt lipsiţi de entuziasm când se încearcă o schimbare.
Nu vreau să sugerez că ar fi mai bine să renunţăm la modul nostru de viaţă sau să încălcăm diverse reguli doar pentru a ieşi în evidenţă.Doar că nu merită să renunţăm la un ideal, (un mod de viaţă, o pasiune )doar pentru că acest lucru nu intră la categoria "normal" în societatea din care facem parte.
Capacitatea de a respecta preferinţele celor din jur ne ajută să devenim mai întelegători şi de ce nu, mai civilizaţi.
Şi de asemenea, originalitatea are marele merit de a fi cheia progresului în multe domenii, deoarece oamenii care nu se mulţumesc să trăiască după vechile şabloane impuse de alţii vor reuşi să evolueze, vor aduce apoi inovări şi vor putea deveni deschizători de drumuri.
Astfel, originalitatea poate fi alternativa unei vieţi de sclav impusă de un spirit al mulţimii.
Şi o melodie, care nu ştiu dacă este neapărat foarte originală, dar care cu siguranţă este destul de relaxantă.

Los Andes
Asculta mai multe audio Muzica

Portret de familie

Avem cu ce ne mândri!

Despărţire

Mail

Conversaţie

The other man

The other man este un film care îl are în rol principal pe talentatul actorul Liam Neeson.Filmul prezintă povestea unui cuplu care ducea o viaţă destul de plăcută şi a cărui membrii aveau chiar şi o fată.Cei doi se înţelegeau foarte bine, dar întrebările şi comportamentul soţiei îl puneau de multe ori pe gânduri pe soţul acesteia.Femeia aducea mereu vorba despre cum ar fi ca unul dintre ei să se îndrăgostească de altcineva sau să aibă o aventură cu o altă persoană.Soţul ei avea toate motivele să bănuiască ceva deoarece soţia sa era designer de pantofi iar meseria ei implica destul de multe călătorii.Aceasta totuşi contrazicea toate bănuielile soţului şi poza într-o soţie fidelă şi dedicată familiei.După o anumită perioadă aceasta se îmbolnăveşte de cancer, iar după un timp în care refuză tratamentele moare înconjurată de familia ei şi mărturisindu-le că ei au făcut-o cu adevărat fericită.Totuşi, nu la mult timp după moartea artistei soţul ei află uitându-se prin calculatorul ei personal că aceasta avusese o aventură, ba chiar una foarte serioasă şi destul de lungă.Aceasta comunica prin email, telefon şi se şi vedea cu un bărbat din Milano.Relaţia lor dura de mai bine de 12 ani iar din mailurile pe care bărbatul le citeşte reiese că erau chiar foarte apropiaţi.Pe lângă asta mulţimea de poze cu ei doi pe care le găseşte îl fac pe acesta aproape să cedeze şi în cele din urmă pleacă în căutarea amantului cu gândul să-l omoare.Nu ţine cont de rugămintele ficei lui de a lăsa lucrurile aşa cum sunt şi pleacă, îl găseşte, ba chiar se şi împrieteneşte într-un fel cu amantul soţiei sale.Neştiind adevărata lui identitate domnul din Milano îi povesteşte acestuia toate aventurile şi o mulţime de momente pe care le-a petrecut cu atrăgătoarea doamnă.În cele din urmă amândoi se decoperă şocaţi, dar nu îşi fac nici un rău considerând că n-are rost.Filmul se termină într-un mod destul de neaşteptat pe care vă las să-l descoperiţi.Vizionare plăcută!

The last house on the left

The last house on the left este un thriller cu o poveste destul de interesantă.Filmul este destul de nou el fiind eliberat chiar anul acesta.Totul începe cu o vacanţă de familie planificată de către cei trei membrii la casa lor de vacanţă, undeva lângă un lac destul de izolat.Merry împreună cu părinţii ei ajung cu bine şi se instalează în locuinţa lor provizorie.Dornică de a o vedea pe prietena ei care lucra în zonă fata propune părinţilor ei să petreacă o seară singură şi să îi dea ei maşina pentru a putea ajunge în oraş, unde lucra Page.Mama ei nu cedează prea uşor, dar tatăl îşi dă permisiunea fără se ezite.În timp ce Merry îi ţinea companie prietenei ele la servici cele două au cunoscut un băiat pe nume Justin care le-a oferit nişte droguri şi le-a invitat la el acasă.Fără să bănuiască ceva, cele două l-au urmat pe Justin fără să ştie că oamenii cu care locuia, rudele lui, erau infractori urmăriţi de poliţie.Justin nu avea intenţii rele, el însuşi nefiind un infractor, dar rudele sale erau cu totul altfel.Ajungând acasă mai devreme decât anticipase Justin aceştia le reţin pe fete împotriva voinţei lor.Cele două încearcă în repetate rânduri să ceară ajutor şi să scape dar nu reuşesc.Datorită rezistenţei pe care o opun cele două păţesc lucruri îngrozitoare iar una dintre ele chiar moare.Filmul este destul de dur din acest punct de vedere, fiind un thriller cu adevărat palpitant.Una dintre fete şi anume Merry reuşeşte să scape.Infractorii caută un loc unde să se adăpostească şi dau chiar peste casa părinţilor fetei.Justin îşi dă seama de acest lucru dar ezită să spună ceva părinţilor acesteia de frică să nu se întâmple ceva.Merry reuşeşte cu ultimele puteri să ajungă acasă iar părinţii ei îşi dau seama de situaţia în care se aflau.De aici începe practic punctul culminant al filmului şi lupta părinţilor pentru a o salva pe fiica lor.Vă las pe voi să descoperiţi sfârşitul.Vizionare plăcută!

Ninja

Shawshank redemption

The Shawshank redemption este un film care este deja destul de cunoscut şi care a obţinut în timp mai multe premii bine meritate.Filmul este cu siguranţă unul foarte bine lucrat şi este inspirat după realitate.El prezintă povestea unui tânăr bancher, director de bancă mai exact, a cărui soţie îl înşela cu un sportiv.Andy ştia de ceva timp de aventura soţiei sale, iar într-o seară i-a aşteptat în faţa casei, stând în maşină cu pistolul în mână pregătindu-se să-i sperie şi să pună capăt relaţiei.Bineînţeles, fiind un om foarte inteligent acesta şi-a dat seama că gestul lui ar fi unul fără rost şi a plecat acasă aruncând pistolul în lac.Totuşi, cei doi amanţi au fost ucişi în acea seară, dar nu de către el.Vecinii l-au învinovăţit, iar cum pistolul nu a mai fost găsit el a fost condamnat la 2 sentinţe pe viaţă.De aici viaţa lui capătă o turnură interesantă.Pus la zid de sistem şi cu toţi întorşi împotriva lui Andy rămâne complet singur, dar cu cele mai importante arme încă disponibile şi intacte:inteligenţa lui şi speranţa.Deşi Andy se afla într-o situaţie din care şansele de ieşire erau nedemne de a fi luate în considerare el a continuat să spere şi să se folosească de toate cunoştinţele sale pentru a nu deveni cu adevărat "un prizonier".Bancherul a susţinut încă de la început că el este nevinovat, iar când vorbea amicilor lui despre acest lucru sau despre speranţă era luat în râs, ceilalţi spunând că doar un nebun ar mai spera în situaţia lui şi că până la urmă va înebuni.Andy era în sinea lui un om bun şi înţelept, cu siguranţă nu merita acea soartă, dar nici nu avea de gând s-o accepte, aşa cum şi spune "get busy living or get busy dying".Domnul Duframe, ajuns acum la aproape 40 de ani, ştia că nu va sfârşi în acea închisoare.Gesturile pe care le-a săvârşit în acei 16 ani cât a fost închis i-a făcut pe deţinuţi să îşi aducă aminte că trăiesc şi că lumea înseamnă mult mai mult decât zidurile între care trăiesc ei.Andy a reuşit să speculeze crăpăturile sistemului şi într-un final, când nimeni nu se aştepta, cel pe care îl considerau ca fiind un om compromis devenise din nou Domnul respectabil şi prezentabil de dinainte într-un fel pe care vă las pe voi să-l descoperiţi.Expresiile lui au rămas în mintea tuturor deţinuţilor "Fear can hold you a prisoner.Hope can set you free".Prietenul lui Red spune că unele păsări nu sunt făcute pentru a fi închise, penajul lor e pur şi simplu prea strălucitor.Andy era una din acele păsări.În mai puţin de 20 de ani acesta a reuşit să-şi îndeplinească visele şi să redevină un om fericit.Toţi colegii lui şi-l închipuiau acum conducând o decapotabilă roşie, îndreptându-se spre plajă cu un zâmbet satisfăcut pe faţă şi chiar asta şi făcea...undeva la câteva mii de kilometri distanţă.Speranţa îl salvase pe Andy.Puterea lui spirituală ar uimi pe oricine.Din dorinţa de a înfiinţa o bibliotecă Andy a trimis scrisori guvernului 3 ani la rând în fiecare zi.După 3 ani guvernul i-a cerut să nu mai trimită scrisori.Acesta era atât de fericit că cei de la conducere au răspuns totuşi încât aproape plângea.A continuat să trimită mai multe scrisori până când în cele din urmă guvernul i-a îndeplinit cerea.Cu siguranţă, un pic din acest personaj este în fiecare dintre noi, trebuie doar să-l lăsăm liber.Prizonierul mai zice şi că în fiecare există ceva, ceva care nimeni nu poate să i-l ia.Acel ceva l-a ţinut pe Andy în viaţă atâţia ani.Pentru mine, acest film nu a fost doar un film, este o lecţie pe care cu siguranţă o veţi ţine minte dacă îl veţi urmări.Vizionare plăcută!

Transfăgărăşan

Cu bmw-ul lui tata

La 13 ani, a furat masina parintilor, ca sa-si plimbe amicii prin cartier!

StirileProTV.ro

Holograf-Chiar dacă e greu

Holograf - Chiar Daca E Greu
Asculta mai multe audio Muzica

Nu judeca!

Aşa suntem noi...mereu defectele celorlalţi sunt mai uşor de observat şi de apostrofat decât ale noastre.Cu toţii judecăm, mai mult sau mai puţin, persoanele din jurul nostru.Le analizăm din cap până în picioare şi le observăm atât aspectul cât şi comportamentul.Acesta nu ar fi lucru greşit, dar cei mai mulţi dintre noi, după ce fac acest lucru, uitând de defectele proprieri persoane care cu siguranţă sunt foarte numeroase încep să le evidenţieze pe ale celuilalt fie în faţa altora, fie chiar în faţa celui vizat sau numai în gând.De multe ori nu reuşim să îi înţelegem pe alţii nici atunci când fac anumite greşeli întrebându-ne cum oare au putut face acel lucru.Un lucru este evident, este uşor să vorbeşti atunci când nu eşti în situaţia respectivă şi este la fel de uşor să critici pe cineva care este poate chiar mai bun decât tine.Această "critică" este una dintre cele mai vechi ocupaţii ale oamenilor.Dintotdeauna ne-am criticat unii pe alţii şi ne-am speculat defectele.Este evident, nu putem fi toţi perfecţi, putem încerca dar este probabil imposibil.Cu toţii avem şi părţi mai puţin bune şi oricui i se pot găsi defecte, poate chiar deranjante.Este trist că nu reuşim să vedem întâi părţile bune ale anumitor persoane şi abia apoi să vedem dacă putem să le suportăm defectele.Probabil de aici porneşte şi celebrul "instinct de turmă", din teama de a nu fi judecat, bârfit şi criticat de alţii.În ziua de azi este o ruşine să nu fi la fel ca şi ceilalţi şi toţi încearcă să se încadreze în anumite tipare pe care mulţi dintre noi le urmăm orbeşte.Mereu vedem greşelile celorlalţi, ba chiar poate îi dispreţuim din cauza lor, iar când noi ajungem la un nivel mai superior râdem şi ne mirăm de cei care încearcă să ajungă unde suntem noi şi în a căror postură am fost cu ceva timp în urmă.Uneori îi judecăm pe oameni pentru deciziile pe care le-au luat şi pentru că nu au luat-o pe cea corectă, dar nu putem fi suficienţi de înţelegători încât să ne dăm seama că greşim cu toţii, din greşeli învăţăm şi că oricând, putem apărea chiar noi în postura celui pe care îl judecăm, criticăm şi dispreţuim.Nici nouă nu ne place să fim bârfiţi, criticaţi, judecaţi sau să ni se pună la îndoială anumite calităţi.Tocmai de aceea trebuie să reuşim să vedem partea bună a oamenilor şi calităţile acestora şi în loc să-i judecăm să îi apreciem, pentru ca nici noi la rândul nostru să fim judecaţi sau catalogaţi greşit.

Callatis 2009 - Tribut pentru Michael Jackson

Patriotism

Părerea noastră, a locuitorilor, despre ţara noastră este una nu foarte bună.Fireşte, am exagera dacă am spune că lucrurile stau mai bine decât avem noi impresia şi că totuşi ţara se află la un nivel destul de acceptabil pe scara mondială.Nemulţumirile, dispreţul şi de multe ori chiar ura noastră sunt justificabile într-o anumită măsură.La noi există multe nereguli, toate merg prost, dar dacă ne-am uita atent am vedea că o parte din lucrurile care merg prost la noi merg prost şi prin alte părţi.Avem o mulţime de defecte, o mulţime de obiceiuri proaste şi încercăm să îi imităm pe străini cumpărându-ne maşini la fel ca a lor, haine la fel ca a lor, împrumutând cuvinte de la ei, dar nu reuşim să îi imităm când vine vorba de progresul lor şi de comportamentul lor mai civilizat.Suntem nemulţumiţi...ca-n România...toate pe dos.Românii au într-adevăr o mulţime de imperfecţiuni şi formează un popor cam necizelat, dar probabil unul dintre cele mai mari este că lui, deşi recunoaşte de puţine ori, îi place să fie aşa.De multe ori vedem cum noi ca ţară ne complicăm viaţa singuri şi ne-o facem mult mai grea fără să realizăm ceva anume.Ne-am obişnuit să spunem "asta e", cu ideea că aştia suntem şi că probabil nu ne vom schimba vreodată.Şi asta ne trage în jos.Ceea ce trebuie noi să facem este să încetăm să ne subestimăm, să încercăm să ne ridicăm din aceast "somn de moarte" în care am intrat de mulţi ani şi din care, să recunoaştem, nu am făcut prea multe eforturi să ne trezim.Trebuie să începem să ne punem întrebări, oare de ce la noi nu merge?Cum de reuşesc ceilalţi şi noi nu?Ce au străinii în plus faţă de noi?Nu putem spune că sunt mai deştepţi pentru că minte avem şi noi slavă Domnului...dar este cuprinsă de o mentalitate " românească ", o mentalitate pe care ne-am creat-o de-a lungul anilor şi este probabil cel mai prost lucru pe care l-am făcut vreodată.Nu ne mai putem spune că aşa e la noi şi că niciodată nu va fi altfel...deoarece e posibil ca acest lucru să devină un adevăr.Trebuie să ne dăm seama ce e în neregulă cu noi şi să ne punem şi noi în rândul lumii...al lumii civilizate, moderne.Este esenţial să învăţăm să "ne spălăm ruferele în familie" fiind conştienţi că poate şi ceilalţi au probleme, dar strâng din dinţi, se chinuie şi le rezolvă.Să învăţăm să folosim cu cap ajutorul celor din jurul nostru ar fi din nou un pas mare pentru ţara noastră.Deci...de ce are nevoie România?De acea ambiţie şi dragoste de care am dat dovadă acum câteva secole în mai multe rânduri...de ceva asemănător.Poate că puterea de schimbare nu e în totalitate la noi...cei "de sus" deţin controlul cu adevărat.Se spune într-adevăr că nu se face primăvară cu o singură floare, dar cu 20 de milioane am putea să ne facem speranţe că ne vom crea aici la noi o primăvară de care să ne putem bucura şi cu care să ne "bucurăm" şi strămoşii care au făcut o mulţime de sacrificii pentru acest popor şi pentru binele lui de care noi acum parcă ne batem joc.Reclama de mai jos este una destul de inspirată, iar ceea ce spune este adevărat "România va creşte prin bun simţ şi responsabilitate".

Generation... desenchantee

Motto:Trăim într-o lume adânc profană
În care cel mai urât kitsch e operă de artă
Şi în care orice banalitate
E mai presus de lumea spirituală.

Nu e nevoie de un binoclu sufletesc, special creat pentru a vedea că majoritatea oamenilor sunt în permanenţă stresaţi, frustraţi sau şi mai rău:indiferenţi.Privesc în jur şi de multe ori nu-mi place ceea ce văd.Constat cu tristeţe că am devenit niste sclavi:ai timpului, ai banilor şi obiectelor materiale, ai plăcerilor fizice.
De ce?De ce nu suntem capabili să fim independenţi?De ce nu ne putem trăi viaţa şi altfel decât încătuşaţi?Pentru că un sclav nu mai are voinţă, are în cel "mai bun"caz doar spirit de turmă.
În principiu, la întrebarea:"Ce îţi doreşti în viaţă?", majoritatea oamenilor răspund că vor să fie fericiţi-acest lucru implicând de obicei un serviciu bine plătit şi o familie alături(mai există şi câteva nuanţe de răspuns în funcţie de personalitate,vîrstă,etc).
Evident, multe dintre conceptele lumii moderne ne-au fost inoculate de către societate.Să nu uităm că trăim într-o societate de consum , ce are ca principal obiectiv comercializarea cât mai multor produse.
Mi-a fost dat să aud de nenumărate ori replica:"Înainte de a avea un copil trebuie să îi pot asigura toate condiţiile şi un viitor reuşit".Acum urmează inevitabil întrebarea:Adolescenţii emo din ce cauză au apărut oare?Vila de 20 de camere si contul substanţial din bancă nu le-au putut înlocui părinţii.Un copil fericit are nevoie, în primul rând de dragoste şi atenţie.Nu insinuez că nu sunt necesare şi niste condiţii decente de trai dar factorul iubire este cel esenţial.Acesta a fost doar un exemplu despre cum ne lăsăm conduşi de modul altora de a gândi şi despre cum o generaţie de părinţi sclavi ai timpului şi materialismului va da naştere unor copii la fel de trişti ,datorită lipsei de afecţiune.
Trăim vremuri confuze.De multe ori, pentru a intra în diverse grupuri, tinerii de azi(afectaţi şi ei de spiritul turmei)ajung să îşi piardă identitatea. La începutul articolului spuneam că un lucru mai grav decât frustrarea este indiferenţa.Când spun asta, mă gândesc la o resemnare în faţa condiţiei noastre de sclavi.Pentru că mai există şi acea categorie de sclavi visători ce cred că îşi vor arunca lanţurile într-o zi.N u vă lăsaţi însă amăgiţi!Odată intraţi în acest cerc vicios ,o să vă fie aproape imposibil de ieşit, deoarece întotdeauna vă veţi dori mai mult.
Şi nu veţi înceta să fiţi frustraţi.Singura soluţie este să găsim o profesie care să ne placă , să ne ofere satisfacţii şi să nu uităm niciodată de lumea noastră lăuntrică.
Ştiu că e greu să ai principii într-o lume imorală, să mai crezi când cei din jur şi-au pierdut credinţa să lupţi pentru libertatea ta când ceilalţi au renunţat la ea, considerând-o o povară.Dar ce lucru important a fost obţinut vreodata fără efort?

Acum o melodie a unei tinere cântăreţe belgiene, un fel de strigăt îndurerat în acest întuneric aproape de nepătruns.Ştiu că nu e singura care se revoltă împotriva noii ordini a acestei lumi, stiu că mai sunt oameni care poate sunt lipsiţi de îndrumare dar care tânjesc dupa libertate mai mult decât după orice.O melodie pe care v-o dedic cu toată dragostea şi cu speranţa într-o lume mai bună.

Desenchantee...
Asculta mai multe audio Muzica

Visul lui Liviu

În ultimii ani atât filmul românesc cât şi scurtmetrajele noastre au evoluat mult.Am reuşit să obţinem numeroase premii la multe festivale de film şi am reuşit să arătăm tuturor capacităţile noastre în acest domeniu.Un film românesc făcut cu actorii noştri tineri care promit destul de mult este "Visul lui Liviu".Filmul prezintă un fragment important din viaţa unui tânăr care trăia în perioada comunistă.Limitat de probleme şi de posibilităţile reduse din jurul lui tânărul Liviu se descurcă din ce în ce mai greu şi nu prevede un viitor foarte strălucit pentru el, prietena sau prietenii lui.Ajunge chiar să-i dispreţuiască pe părinţii săi pentru faptul că nu au reuşit să îşi construiască o viaţă mai bună şi un trai mai decent.Încearcă să obţină bani din mici păcăleli şi comercializând diferite obiecte.Finalul filmului este unul uşor deplasat şi cam greu de înţeles, dar una peste alta filmul este unul care merită văzut.Deşi nu are efecte speciale sau cine ştie ce decoruri sau actori cunoscuţi filmul este unul tipic românesc, care deşi nu este foarte complex atrage şi place spectatorilor.În rolul principal este Dragoş Bucur, dar în film veţi regăsi şi actori mai vechi.Vizionându-l ne putem da seama cam cum era viaţa oamenilor în acea perioadă şi cum reuşeau să se descurce.Vizionare plăcută!

Damien Rice-9 crimes

Cultură

Se spune că atât cât trăieşti înveţi.Acest învăţat nu se referă probabil numai la asimilarea unor cunoştinţe concrete, ci şi la căpătarea unei anumite experienţe, la învăţăturile trase din greşeli şi la tot ceea ce ne poate schimba şi face mai buni.Totuşi, observăm cum în ultimul timp noi nu mai suntem tentaţi de învăţat.Una dintre cele mai grave consecinţe ale acestui lucru este faptul că noi nu mai suntem în stare să învăţăm din greşelile pe care le facem şi aici nu mă refer numai la greşelile fiecăruia dintre noi ci la greşelile pe care le facem noi oamenii la general.Le repetăm atât de des încât ne devin cunoscute, ne obişnuim cu ele, aşteptăm să le facem dar refuzăm să învăţăm să nu le mai repetăm.De ce?Pentru că acest "învăţat" necesită un anumit efort, anumite sacrificii pe care noi încă nu suntem dispuşi să le facem.Trebuie să renunţăm la anumite obiceiuri şi să încercăm să ne schimbăm, să învăţăm de la trecut.Dar noi nu mai vrem să facem acest lucru, sau poate că pur şi simplu nu mai avem puterea.Pe lângă asta, nu mai suntem atraşi de cunoaştere în nici o formă a ei.Oamenii vor în continuare să afle, să descopere, dar nu ca până acum ceva timp.Parcă nu căutăm să aflăm lucruri care să ne folosească şi care să ne ajute, căutăm cu o oarecare dorinţă de a distruge, de a strica, ca un copil care dezmembrează ceva doar ca să afle cum merge.Căutăm şi ne batem capul, dar nu cu lucrurile care trebuie.Ne dezvoltăm şi ştim din ce în ce mai multe legate de domenii care acum nu ar trebui să fie pe primul plan.Pe lângă asta, dorinţa de cunoaştere şi de a afla începe să dispară încetul cu încetul din fiecare dintre noi.Nimeni nu mai vrea să afle lucruri care nu i-ar folosi concret şi imediat, nimeni nu mai vrea să se autoeduce şi cu greu reuşim să nu ne mai repetăm propriile greşeli învăţând de la cele vechi.Mai mult de atât, acum lipsa de cultură, cunoştinţele şi felul cât mai limitat de a fi sunt apreciate şi sunt în plină vogă.Oamenii nu mai sunt tentaţi de a afla, nu mai sunt tentaţi de artă şi de nimic ce ar putea fi legat de această parte a "frumosului" care este cultura.Vedem cum şcoala devine un institut care schimbă copii din ce în ce mai puţin şi îi educă din ce în ce mai slab nu neaparat dintr-o lipsă de voinţă a celor care fac acest lucru, ci din cauza refuzului general al culturii în întreaga societate pe care îl simţim cu toţii.Este trist cum în această perioadă, în aceşti ani când lumea ar trebui să devină din ce în ce mai bună, oamenii mai educaţi şi mai dornici să înveţe unii de la alţii, de la cei de dinaintea lor şi de la ei înşişi şi să se autoeduce defapt ei fug de acest lucru căutând cu totul alte lucruri care nu sunt la fel de folositoare dar în care pe moment îşi găsesc fericirea.Se spune că inteligenţa se dezvoltă pe tot parcursul vieţii odată cu experienţa şi că înţelepciunea vine şi ea în timp.Să sperăm ca aşa va fi şi în cazul nostru.

Forever young...?

Probabil fiecare dintre noi şi-a dorit să rămână, măcar o dată , tânăr pentru totdeauna.Acest lucru se explică datorită faptului că oamenii cred că tinereţea este cea mai frumoasă perioadă din viaţa lor.De fapt, această constatare apare mai târziu, când lipsiţi de entuziasm şi bine ancoraţi în realitate începem să regretăm acele momente în care eram mai însetaţi de libertate, mai deschişi spre lumea înconjurătoare şi mult mai încrezători în propriile vise.
Această problemă este însă una de voinţă care poate fi remediată cu un strop de efort.Pentru că doar de noi depinde modul în care vom evolua mai departe.Ideal ar să îmbătrânim frumos, păstrându-ne în permanenţă un spirit tânăr ,să incercăm să învătăm din propriile greseli , şi, mai ales să nu uităm că trebuie să ne bucurăm de viaţă în orice clipă.
Din nefericire, în zilele noastre asistăm la o adevărată revoluţie în care non-valorile devin literă de lege şi viceversa şi în care aparenţa contează mai mult decît esenţa.
Astfel, oamenii pun mai mult preţ pe o tinereţe fizică decât pe una spirituală.Rezultatul este că tot mai frecvent vedem oameni care încearcă prin toate mijloacele(haine, de multe ori nepotrivite, diverse tratamente, şi în ultimul timp-operaţii estetice)să-şi ascundă adevărata vârstă.
E trist că ducem o luptă crâncenă cu timpul, încercând să-i ştergem amprentele de pe chipul nostru , fără să ţinem seama de consecinţe.Şi acestea pot fi chiar grave.
În primul rând, dietele prea drastice sau operaţiile estetice riscante ne pun în pericol sănătatea şi chiar viaţa.Nu cred că un ten mai tânăr cu câţiva ani poate fi un motiv destul de întemeiat pentru a ne primejdui viaţa.
Apoi,există riscul pierdării identităţii şi,din dorinţa de a arăta cât mai bine putem ajunge să ne privim în oglindă şi să nu ne mai recunoaştem.
De asemenea, ar trebui să fim conştienţi că şi îmbătrânirea are rolul ei bine definit.Ne face să ne dăm seama că suntem efemeri pe acest pământ şi tocmai de aceea, trebuie fim dispuşi să descoperim farmecul fiecărei etape a existenţei noastre.
Poate în viitor, oamenii işi vor aminti de acel adevăr de mult uitat şi anume că un fizic tânăr şi atrăgător nu valorează nimic dacă nu ascunde şi un suflet pe măsură.
Şi acum o melodie...sursa de la care a pornit acest articol.


Aphaville, forever young
Asculta mai multe audio Diverse

Cine e cinci?

Impossible is nothing

Păreri

Fiecare dintre noi are personalitatea sa, modul lui de a vedea lucrurile şi de a gândi, anumite gusturi şi anumite păreri.Cu toţii suntem diferiţi şi nu putem pica întotdeauna de acord în privinţa anumitor lucruri.De multe ori rămânem surprinşi cum altora nu le plac lucrurile care pe noi ne încântă atât de mult, cum de nu îşi formează aceeaşi părere ca a nostră despre ceva anume şi cum de nu iau aceleaşi decizii sau nu se comportă la fel în anumite situaţii.Mai mult decât atât, aceste diferenţe legate de modul de a fi şi de a vedea lucrurile al celorlalţi ne face să îi judecăm, să îi subestimăm, să îi considerăm inferiori nouă sau chiar să intrăm în conflict cu ei.După cum spuneam, nu tuturor ne plac aceleaşi lucruri, nu toţi avem aceleaşi gusturi, nu ne comportăm la fel şi nu avem aceleaşi păreri.Atunci când nu putem cădea de acord şi nu ajungem la un numitor comun cu cei din jurul nostru apar invetibabilele contraziceri, care nu sunt un lucru rău, ele ajutându-ne să ne susţinem părerea şi să ne exprimăm punctul de vedere.Atunci când contrazicerea devine ceartă putem spune că deja nu mai dăm dovadă de respect faţă de părerea celuilalt/celorlalţi.Tendinţa noastră naturală este ca atunci când ne formăm o anumită părere să o expunem şi altora încercând să-i facem să şi-o formeze şi ei în acelaşi mod.Desigur, nu tot timpul putem ajunge la un numitor comun cu cineva atunci când vine vorba de anumite preferinţe, idealuri sau pur şi simplu de probleme obişnuite.Este bine să nu ne abatem prea repede de la părerile noastre şi să le susţinem atunci când ştim că avem dreptate, dar trebuie să ne dăm seama că nu este ruşinos sau umilitor nici gestul prin care recunoşti că ai greşit şi că poate te-ai înşelat atunci când ţi se dovedeşte acest lucru.Aşa cum şi noi vrem să ne impunem părerile şi ideile în faţa celorlalţi şi ei vor să ni le impună nouă.Evident, nu tot timpul oamenii vor fi de acord cu noi sau noi cu ei, dar trebuie să învăţăm să respectăm părerea fiecăruia, să ne dăm seama că fiecare are modul lui de gândire şi de a vedea şi să ascultăm dacă dorim la rândul nostru să fim ascultaţi.Ascultându-i şi pe ceilalţi ne putem forma sau schimba propriile păreri, de cele mai multe ori în bine.Totuşi, nu trebuie nici să credem tot ce auzim sau să cădem repede de acord cu cineva doar din dorinţa de a evita o posibilă contrazicere.Aceste lucruri ne definesc practic ca persoane- caracterul, modul de gândire, gusturile atunci când vine vorba de diferite lucruri, părerile şi deciziile pe care le luăm.Nu putem fi toţi la fel, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să ne respectăm reciproc sau să îi judecăm pe alţii doar pentru că au gusturi diferite sau au alte păreri decât noi.
Să nu uităm nici că toţi avem acelaşi cer, dar nu şi acelaşi orizont.

Air crash investigation

Sport

În ultimul timp se pune tot mai mult accent pe comoditate.Vrem să ne rezolvăm problemele, să lucrăm şi să arătăm bine fără să depunem efort.Sedentarismul este din ce în ce mai frecvent şi suplimentat de mâncarea nesănătoasă ne poate crea o stare generală proastă şi o viaţă nesănătoasă.Nu trebuie să uităm cât de importantă şi necesară este mişarea în viaţa noastră şi cât de mult ne poate ajuta să ne simţim mai bine, să gândim mai limpede, să ne relaxăm şi chiar să trecem mai uşor peste anumite lucruri care ne frământă.Nu numai că sportul ne ajută cu toate acestea dar ne poate menţine sănătoşi şi bineînţeles, cu un aspect plăcut.Cu siguranţă fiecare om ar trebui să practice un sport, unul care să ţină de mişcare.Mişcarea ne menţine în formă şi ne dă acea poftă de viaţă de care avem nevoie.Sportul poate fi şi o metodă de distracţie, fotbalul sau alte jocuri competitive sunt nişte modalităţi foarte bune de a-ţi petrece timpul liber atunci când eşti cu prietenii.Un om nu se poate menţine sănătos fără mişcare.Ea nu trebuie să constea neaparat într-un sport dificil sau de performanţă.Chiar şi mersul pe jos sau pe bicicletă ne poate ajuta mult şi ne poate da o stare de bine.Sportul este cu siguranţă unul dintre lucrurile cele mai inteligente şi plăcute create de om.Pentru unii acesta înseamnă un mod de viaţă, practicându-l cu deosebită pasiune, dăruire şi ambiţie şi ajungând să facă performanţă.Din păcate, în ultimul timp, sportul nu mai este luat în serios.Aceasta constituie o modalitate foarte bună de întrecere între ţări sau diverse echipe.El este important nu numai pentru cei care îl practică ci şi pentru suporterii care trăiesc cu sufletul la gură fiecare moment din respectiva confruntare.Vedem totuşi cum în ultimul timp jocurile sportive nu mai constau în lucrurile care erau importante înainte-dăruirea, talentul, munca şi pasiunea ci în bani, celebritate şi dorinţa de a câştiga anumite beneficii.Un exemplu bun ar fi chiar echipa noastră naţională.În anii care au trecut practic puteam "vedea" sufletul pe care jucătorii îl puneau în munca lor şi dăruirea cu care jucau de dragul de a-i face pe cei din ţară fericiţi.Pe parcurs, jucătorii, antrenorii şi patronii au devenit atraşi de alte lucruri.Acum se fac transferuri, au loc bătăi, se schimbă conduceri, se fac comentarii, se mituiesc arbitrii însă nu se mai joacă deloc fotbal.Înainte nu era vorba de toate aceste lucrui, era vorba doar de sport şi putem spune că exista şi un alt lucru foarte important în jocurile colective şi anume spiritul de echipă şi speranţa de a deveni mai buni.Sportivii nu erau implicaţi în scandaluri mediatice, nu învârteau sume enorme în mâini şi aveau dragoste faţă de cei care îi susţineau.Sportul era şi el, ca multe alte lucruri de pe atunci, mai sincer.Este bine că ne putem mândri cu asemenea sportivi care ne-au pus ţara pe hartă şi pe care probabil nu îi vom uita niciodată cum ar fi Nadia Comăneci, Ilie Năstase, Gică Hagi,Victor Hanescu sau Gică Popescu.Aceşti sportivi apăreau mereu cu nişte feţe zâmbitoare care parcă ne încurajau şi ne făceau mândrii că suntem români şi ne făceau să trăim împreună cu ei bucuria sportului.Acum sportivii nici nu îşi mai apreciază atât de mult fanii, se limitează la bani şi pleacă la echipa care le oferă mai mult.Sportul era practicat cu mai multă speranţă şi de către cei tineri, probabil de aceea am reuşit şi să creem nume atât de mari.În ziua de azi, cluburile sportive sunt pline de antrenori plictisiţi şi copii cărora le-a pierit de mult speranţă de a fi cei mai buni sau de a ajunge undeva cu sportul pe care îl practică.Poate totuşi acea dragoste şi acea ambiţie va reveni şi că sportivii noştrii îşi vor da seama ce înseamnă să fii profesionist în acest domeniu şi ne vor oferi din nou bucuria de acum câţiva ani care ne face acum să fim atât de nostalgici.
Imnul de mai jos are nişte versuri care ar trebui să ne inspire poate nu numai în sport, ci în tot ceea ce facem.Imaginile sunt preluări mai vechi cu rezultatele echipei naţionale.Este plăcut să vezi că totuşi acest popor care este destul de criticat pe bună dreptate a şi realizat multe şi are şi motive de mândrie, chiar dacă sunt de acum ceva timp.

If tomorrow never comes...?

Dacă nu voi vedea niciodată minunea zilei de mâine?
O întrebare pe care, dacă ne-am pune-o toţi în fiecare zi, cu siguranţă s-ar putea schimba multe pe această planetă.
Dar ne-am obişnuit să trăim în aceeaşi rutină, cu speranţa (deşi nerostită)că suntem nemuritori.Sau cel puţin nu vom muri în viitorul apropiat.Nu mâine.
Pentru că avem grijă să ne autoiluzionăm zilnic cu fraze de genul:"Imposibil, ar fi o tragedie , mai am atâtea de făcut..nu, nu eu şi nu atât de devreme."
Dacă am reuşi să facem acest exerciţiu , însă, am asista la o spectaculoasă răsturnare de valori.
Problemele până atunci importante , vor deveni fire de praf neînsemnate(ce mai contează dacă n-ai găsit adidaşi pentru viitoarea excursie sau că ieri ţi s-a stricat maşina de spălat, dacă oricum nu o să le mai foloseşti vreodată?
În schimb, perspectiva unui sfârşit apropiat ne face mai preocupaţi de starea noastră sufletească.Acum ne pare mai rău ca niciodată că am ţipat la colega de serviciu/şcoală sau ne amintim cu regret că nu am mai vorbit cu prietenul din copilărie de ani buni.
Aşa că uităm de adidaşi , punem mâna pe telefon , sperând că vechiul nostru tovarăş de năzdrăvenii nu şi-a schimbat numărul.Stăm la depănat poveşti o jumătate de oră şi ne promitem o revedere cât mai curând. Apoi ne amintim de colega nedreptăţită şi îi trimitem şi ei un mesaj prin care ne cerem scuze.
Astfel, peste o zi-două, la o şuetă cu amicul regăsit , ne va fi mult mai uşor să găsim adidaşii , iar colega ca să ne arate că i-a trecut supărarea ne va recomanda un instalator priceput.
Pare aproape de necrezut dar , în realitate e foarte simplu.Ne lipseşte însă voinţa.Şi perseverenţa.
Dacă am încerca , în fiecare zi să ne imaginăm că ziua prezentă este poate ultima din viaţa noastră, atunci am reuşi să ne ghidăm mai abil eforturile pentru a ne găsi pacea interioară.Şi am pune pe primul plan valorile spirituale în defavoarea materialismului efemer.
Şi la final, melodia al carui titlu m-a inspirat pentru acest articol.

If Tomorrow Never Comes
Asculta mai multe audio Muzica