Cât de mult...te iubeşti?

Ne naştem unici şi irepetabili.Fiecare cu propriile vise, ganduri, temeri.Trăim însă într-o lume cu tendinţe uniformizatoare, în care oamenii sunt îndemnaţi să urmeze anumite şabloane.De ce?De ce de multe ori ne dorim să fim precum anumiţi idoli din reviste sau mass-media, care de fapt sunt oameni ca şi noi?De ce să ne încorsetăm fiinţa într-un tipar străin?Fiecare dintre noi este diferit si oricât am încerca să ne asemănăm cu alţii ,în esenţă vom păstra anumite trăsături specifice.
Deşi la prima vedere nu pare, iubirea faţă de propria persoană este ceva foarte complex ce poate avea extrem de multe consecinţe.
Faptul că nu suntem mulţumiţi de unele dintre însuşirile noastre aduce ,în primul rând lipsa încrederii în sine.Un om care nu se iubeşte este mult mai neîncrezător în forţele proprii şi are mai puţine şanse de a reuşi, de a fi fericit.
Dacă ar fi să mergem până la capăt în această direcţie ar mai trebui adăugat că neîncrederea dă naştere unor complexe de inferioritate care îl fac pe individ mult mai retras în sine,mai puţin sociabil, mai pesimist şi mai predispus eşecului.
În schimb, un om care se iubeşte atât fizic cât şi psihic va avea mult mai multe de câştigat.Pentru că un om mulţumit de persoana sa va fi mult mai destins şi mai încrezător.
Dar să lămurim puţin cîteva aspecte ale acestiu subiect:Iubirea de sine nu este o iubire subiectivă, necondiţionată.Este foarte important să fim conştienţi atât de calităţile cât şi de defectele noastre şi pe acestea din urmă să încercăm pe cât posibil să le corectăm.
Să-ţi iubeşti propria persoană înseamnă să fii mândru de calităţile sau succesele tale ,să te recompensezi cu mici atenţii atunci când crezi că meriţi dar de asemenea să poţi accepta un eşec fără să faci o tragedie din el.
Însă trebuie să fim foarte atenţi să nu ajungem în extrema cealaltă şi anume în cea a narcisiştilor convinşi.Adică să credem cu ardoare că suntem cei mai minunaţi de pe planetă.Narcisismul se manifestă mai ales în ceea ce priveşte aspectul fizic, atunci când individul se ridică la standardele de frumuseţe promovate de societate.Este bine să ne dorim să avem un aspect atât fizic cât şi interior plăcut,cu condiţia să nu exagerăm.Adică nici narcisişti dar nici complexaţi în mod inutil.
Ideal ar fi ca în orice dimineaţă să ne putem privi zâmbind mulţumiţi în oglindă, chiar dacă nu arătăm exact aşa cum ne-am dori(aici nu ma refer la anumite vedete pe care unii dintre noi le iau drept model, ci la niste standarde proprii, pe care toţi ar trebui să le avem).Trebuie să apreciem nu neapărat produsul finit, ci progresul pe care l-am făcut în procesul devenirii unor persoane mai bune.
Suntem oameni şi este normal să avem şi defecte sau să comitem greseli, nu mai este însă la fel de normal să nu incercăm să le îndreptăm şi mai ales să le repetăm.
Iubindu-ne pe noi înşine ,devenim mai împăcaţi şi mai fericiţi.E adevărat că poate fi destul de greu să menţinem mereu un echilibru dar să nu uităm că doar iubindu-ne şi respectându-ne pe sine îi vom putea, la rândul nostru, iubi şi respecta pe ceilalţi şi ne vom putea bucura de iubirea lor.
Şi o melodie care chiar dacă nu are legătură directă cu articolul, exprimă destul de bine dragostea de viaţă şi ne îndeamnă să ne bucurăm din plin de fiecare moment(lucru pe care o persoană ce se iubeşte îl face din plin)..

Anastasia Lazariuc - Ca prima oara? (Sinceritate)
Asculta mai multe audio Muzica