sâmbătă, 22 august 2009

Originalitate





De mult îmi propusesem să postez un articol în continuarea ultimului;acum însă mi-am dat seama că filmuleţul "Portret de familie" reprezintă o ocazie ce nu trebuie ratată.
Aşa cum spuneam şi mai demult, majoritatea oamenilor se mulţumesc cu condiţia de sclavi , preferând să trăiască toată viaţa fără un scop anume, care să dea un sens existenţei lor.Sclavia şi mai ales, spiritul de turmă au ca primă consecinţă un lucru extrem de semnificativ şi anume pierderea originalităţii.
"Si până la urmă ce e cu e originalitatea asta si de ce e aşa de importantă?"
Originalitatea contribuie foarte mult la dezvoltarea personalităţii unui individ.Şi mă refer la acea originalitate a ideilor,care apoi conduce şi la un comportament puţin deosebit de cel comun.
Oamenii consideră ca fiind normale o idee, sau un comportament practicate o vreme îndelungată în cadrul unui grup şi de către toti membrii acelui grup.(sau marea lor majoritate).De asemenea un comportament ieşit din tiparul a ceea ce majoritatea defineşte ca fiind "obişnuit", devine excentric şi de foarte multe ori este descurajat de către ceilalţi.Să luăm drept exemplu nunta celor doi tineri din scurtmetrajul anterior.El , un tânar care cântă la chitară într-o trupă rock despre problemele societăţii actuale.Un om ce vrea o nuntă care să îl reprezinte.Cu muzica pe care o iubeste şi în hainele sale obişnuite.(un tricou negru, niste adidaşi, etc.).Multi din jur nu îl înţeleg şi îl cred cel puţin excentric.
Aceasta a fost doar un mic exemplu.În general, oamenii preferă să trăiasca mereu conform aceloraşi tipare pe care le transmit şi generaţiilor următoare şi sunt lipsiţi de entuziasm când se încearcă o schimbare.
Nu vreau să sugerez că ar fi mai bine să renunţăm la modul nostru de viaţă sau să încălcăm diverse reguli doar pentru a ieşi în evidenţă.Doar că nu merită să renunţăm la un ideal, (un mod de viaţă, o pasiune )doar pentru că acest lucru nu intră la categoria "normal" în societatea din care facem parte.
Capacitatea de a respecta preferinţele celor din jur ne ajută să devenim mai întelegători şi de ce nu, mai civilizaţi.
Şi de asemenea, originalitatea are marele merit de a fi cheia progresului în multe domenii, deoarece oamenii care nu se mulţumesc să trăiască după vechile şabloane impuse de alţii vor reuşi să evolueze, vor aduce apoi inovări şi vor putea deveni deschizători de drumuri.
Astfel, originalitatea poate fi alternativa unei vieţi de sclav impusă de un spirit al mulţimii.
Şi o melodie, care nu ştiu dacă este neapărat foarte originală, dar care cu siguranţă este destul de relaxantă.

Los Andes
Asculta mai multe audio Muzica

1 comentarii:

Anonim spunea...

foarte adevarat...intr-adevar,nu trebuie sa renuntam la un ideal sau la o pasiune doar pentru ca nu se incadreaza in normal.asa devenim deschizatori de drumuri.reusit articol,felicitari:)

 
blog template by suckmylolly.com : header hand photo by Aaron Murphy