sâmbătă, 31 octombrie 2009

Parinţii ce invată să umble la computer

Muzică

Efectul Mozart este o teorie conform căreia muzica clasică a lui Wolfgang Amadeus Mozart poate îmbunătăţi iq-ul pentru o perioadă scurtă de timp la fel ca şi capacitatea de învăţare, atenţia şi memoria.Tot această teorie susţine că ascultată de copii sub 3 ani aceasta le poate influenţa viitoarea evoluţie şcolară şi modul de a gândi.Deşi a fost afirmată, nici după numeroase experimente cauza acestui efect nu a fost găsită.Mai jos aveţi câteva piese ale marelui compozitor numai bune pentru învăţat sau meditat şi una dintre cele mai plăcute versiune ale piesei Ave Maria.





Jesper Kyd - Ave Maria (Hitman Version)
Asculta mai multe audio Muzica

miercuri, 28 octombrie 2009

The boondock saints


The boondock saints, un film cu un subiect total neobişnuit şi a cărui acţiune este una foarte interesantă.Acţiunea se desfăşoară în America, într-o perioadă în care mafia rusească câştiga sume mari din vânzarea drogurilor şi armelor pe aceste teritorii.Filmul începe prin a prezenta doi fraţi, nişte băieti foarte inteligenţi, cu idealuri înalte, credincioşi şi cu dorinţa eternă ca în lume să se facă dreptate.Aceştia vorbesc despre oameni decenţi, cinstiţi, care muncesc pentru familiile lor şi care vin acasă, deschid televizorul şi văd numai ştiri despre violatori, criminali, mafioţi şi mulţi alţii care scapă nepedepsiţi şi în cazul cărora nu se face dreptate.Lumea devine din ce în ce mai nesigură şi mai nedreaptă, iar răul domneşte, în special cel mai mare şi anume indiferenţa.Cei doi sunt scârbiţi de oamenii care "poluează" această lume şi se hotărăsc să ia problema în propriile lor mâini.Cu crucile la gât, cu măştile pe faţă, spunând o rugăciune moştenită de la tatăl lor aceştia încep să ucidă zeci de membrii ai clanurilor mafiote şi mulţi alţi oameni care au scăpat nepedepsiţi de justiţie.Numărul mare de crime este anchetat de numeroşi detectivi, iar liderul acestora vede în cele din urmă că lista lor cu traficanţi şi alţi oameni periculoşi a fost aproape curăţată şi că aproape toate personajele pe care le anchetau de ani de zile fuseseră lichidate.Una din cele mai interesante scene ale filmului se desfăşoară într-o sală de judecată unde un magnat tocmai să pregătea să fie "iertat" de judecător pentru crimele pe care le făcuse.În sală erau şi familiile oamenilor ucişi de acel membru al mafiei.Când judecătorul se pregătea să pronunţe nevinovat, "sfinţii", care acum erau 3 îşi fac intrarea şi spun oamenilor că a trecut prea mult timp fără să existe dreptate şi că ei vor face tot posibilul ca nimeni să nu scape nepedpsit pentru faptele sale şi vor muri făcând acest lucru.După ce îl aruncă pe judecător de pe scaunul său, cei trei îl pun în genunchi pe acuzat, îşi spun rugăciunea şi îl împuşcă fără nici un fel de remuşcare în faţa familiilor mulţumite dar totuşi speriate de atitudinea lor.Un film destul de bun care merită văzut.Vizionare plăcută!




marți, 27 octombrie 2009

Signs

Soţia la telefon

duminică, 25 octombrie 2009

Paradoxurile lumii de astăzi

vineri, 23 octombrie 2009

Children see.Children do

Sfârşit de drum



Arssura feat Jazza-Sfarsit de drum
Asculta mai multe audio Muzica

Cinematografie





Cinematografia, una dintre cele mai profunde, pline de mesaj şi sentiment arte din câte există.Este cu siguranţă o artă care transmite mult, o artă care te poate atinge indiferent de ce personalitate ai şi la care s-a muncit foarte mult pe parcursul anilor.Cinematografia este una dintre cele mai vechi forme de divertisment, filmul fiind pentru oameni un mod de relaxare, de informare, de cultivare şi de a socializa cu ceilalţi.Întotdeauna am văzut filmele ca pe nişte realizări extraordinare ale oamenilor şi ale diferitelor ţări care le-au produs.Dacă am fi reuşit să renunţăm pe parcursul istoriei să ne batem cu arme şi să începem să concurăm în astfel de arte ar fi fost excelent.Filmul este practic o combinaţie între carte şi teatru cu ceva în plus.Reprezintă practic imaginaţia eliberată a omului.Fireşte, filmul nu poate înlocui cartea sau teatrul, dar asta nu înseamnă că nu poate transmite la fel de multe sau nu se poate ridica la nivelul acestora.Relatarea evenimentelor, a diverselor întâmplări sau a unor momente istorice prin film a avut întotdeauna un impact uriaş asupra oamenilor.Lucrurile pe care ţi le poate oferi un film bun pot fi la fel de plăcute şi folositoare ca şi cele pe care ţi le poate oferi un tablou, o carte sau o piesă de teatru.Practic, aceste arte oferă omului o ieşire din cotidian, îi oferă posibilitatea de a vedea şi a compara viaţa sa cu cea a altor persoane sau timpul în care trăieşte cu cele mai vechi, îi trezeşte anumite sentimente, îl educă, îl relaxează sau îl amuză.Indiferent de scopul pentru care ne înfructăm din aceste arte ele merită preţuite deoarece scopul lor este exclusiv dedicat nouă, cei care le "folosim".Munca depusă pentru a face o astfel de peliculă este deloc neglijabilă.Actori, operatori, regizori, scenarişti şi mulţi alţii lucrează pentru produsul finit, ceva care să-i încânte pe privitori, care să le ofere un sentiment plăcut.Mereu am crezut că actorii sunt unele din puţinele vedete care chiar îşi merită banii, iar aici mă refer la adevăratele genii cinematografice care şi-au pus puternic amprenta asupra cinematografiei şi au jucat un rol important în istoria ei.Nu cred că există vreun top 10 cinematografic care să nu conţină cel puţin un film în care a jucat Al Pacino, iar ca el sunt mulţi.Marlon Brando, Andy Garcia, Robert De Niro, Robert Duvall, John Cazale, Diane Keaton şi mulţi alţii, mai tineri sau mai bătrâni, cu mai multă sau mai puţină experienţă, dar adevăraţi profesionişti.Când ţi se transimte ceva, când rămâi cu ceva, sau când ai fost ajutat să-ţi formezi o impresie despre ceva anume atunci înseamnă că acel film chiar şi-a atins scopul.Chiar şi scurt metrajele au de multe ori un mesaj atât de puternic sau o acţiune atât de concentrată încât îţi poate transmite o multitudine de sentimente în doar câteva minute.Ar fi bine ca oamenii să înceteze să se mai preocupe de lucruri deloc necesare şi inutile şi să investească cât mai mult timp în aceste lucruri minunate cum sunt filmul, cărţile, teatrul şi muzica.Aceşti oameni, artiştii, fie ei actori, scriitori sau muzicieni sunt de multe ori cei care ne readuc zâmbetul pe buze, cei adevăraţi merită cu adevărat respectul nostru.Filmul, fiind o artă care combină 3-muzica, teatrul şi cartea putem spune că a prins şi a rămas mai mult în inimile oamenilor decât celelalte.A trecut şi el ca multe alte lucruri prin mai multe etape odată cu trecerea timpului.Filmele vechi, clasice, au avut mereu ceva al lor, dar vocile erau destul de false şi diferitele stări erau mimate de actori într-un mod care nu le făcea să arate deloc natural.Pe parcurs însă actorii au mai învăţat şi au devenit din ce în ce mai buni.Filmele care se încadrează între cele noi şi cele vechi sunt, fără ezitare, cele mai atractive.Putem spune că o mare realizare a cinematografiei a fost apariţia filmelor color.Regizorii şi lumea nu era încă dornică de sf, exagerări şi alte lucruri asemănătoare în filme.Filmele care prezintă viaţa de acum câteva decenii, războaie, sau a căror acţiune se petrece în trecut dar care sunt realizate cu tehnici moderne şi cu actori actuali au un farmec aparte şi majoritatea filmelor premiate se încadrează în această categorie.Pe parcursul timpului lucrurile s-au mai schimbat, iar regizorii ca Francis Ford Coppola au devenit din ce în ce mai puţini.În ultimii 5 ani am fost invandaţi de filme de duzină, de foarte slabă calitate cum ar fi filmele lui Jackie Chan, care din punctul de vedere al multor critici au fost absolut jalnice.Roboţi veniţi să cucerească lumea, păienjeni şi rechini uriaşi care atacă tineri plecaţi în tabără într-o noapte furtunoasă, un tip dur care omoară o armată şi pleacă acasă fericit, mii de stereotipuri de genul acesta şi filme făcute în 2 zile cu buget redus împânzeau micile ecrane.Totuşi, fiecare pădure are uscăciunile ei.Ca şi muzica, şi filmele au partea lor de "umplutură".Putem spune că din 10 filme, maxim 3 ar merita văzute, dar acelea 3 vor fi un adevărat deliciu pentru orice mic cinefilm.Filme ca "Inglorious Bastards" ne readuc speranţa că poate vom reveni la filme excelente ca între anii 80-95.Să sperăm din tot sufletul că această artă ne va încânta şi de acum încolo şi că ne vom putea bucura de ea.

miercuri, 21 octombrie 2009

Viaţa românească













Schimbare



Deşi de multe ori binevenite schimbările nu sunt chiar aşa de uşor de făcut.La un moment dat, ele devin mult mai greu de realizat deoarece "materia" pe care încerci s-o modelezi este deja bine formată şi nu prea mai poate fi modificată decât cu foarte multă voinţă.Trebuie să recunoaştem că, în anumite momente, simţim nevoia de o schimbare în viaţa noastră dar nici noi nu ştim prea bine în ce am vrea să conste.Ca multe alte lucruri şi aceste schimbări pot avea şi părţi mai puţin bune.O schimbare poate modifica ceva în bine sau în rău.De multe ori ne schimbăm într-un mod negativ aproape involuntar lăsându-ne influenţaţi de multe lucruri din jurul nostru cum ar fi anturajul, anumite influenţe negative ale societăţii etc.Când vine vorba de o schimbare în bine, lucrurile stau cu totul altfel.O astfel de modificare a noastră necesită un oarecare efort dar pe care, dacă avem voinţă, îl vom face fără probleme.Aşa cum mereu putem deveni mai buni într-un anumit domeniu sau într-o anumită activitate, putem deveni mereu şi nişte oameni mai buni.Această evoluţie personală o putem realiza cu ajutorul acestor schimbări, modificându-ne şi renunţând la anumite obiceiuri, concepţii care ne-ar putea influenţa într-un mod negativ şi face mai puţin plăcuţi celor din jur.Schimbându-ne pe noi şi devenind nişte oameni mai buni devenim un exemplu şi pentru ceilalţi.În această perioadă observăm o nevoie şi o dorinţă a oamenilor pentru schimbare şi nu neaparat pentru o schimbare personală, ci pentru una generală, a modului de viaţă, a ţării şi a multor alte aspecte.Oamenii încă visează la o schimbare generală în bine în urma căreia vieţile lor să devină mult mai prospere şi plăcute, lumea mult mai civilizată şi deschisă, iar valorile sociale să fie cu totul altele decât cele de acum.Trebuie să ne dăm seama că această schimbare generală pe care toţi ne-o dorim este oarecum imposibilă fără unele individuale, ale fiecăruia dintre noi, fără o "muncă" pe care s-o depunem împreună şi mai ales, fără voinţă.Nu vom reuşi să schimbăm nimic nici în vieţile noastre şi nici în general dacă ne va fi frică să facem acei câţiva paşi grei, dar care ne vor duce spre mai bine şi care apoi ar putea fi cu uşurinţă urmaţi de alţii.Deci, pe viitor, să sperăm că vom avea parte de cât mai multe schimbări în bine pe toate planurile.

duminică, 18 octombrie 2009

Muzica ne uneşte pe toţi

Stand By Me | Playing For Change | Song Around The World from Concord Music Group on Vimeo.

sâmbătă, 17 octombrie 2009

Omagiu adus muzicii de suflet




Duminica trecută am avut ocazia să ajung la un festival de muzică.Dar nu orice fel de muzică ci un gen care mi-a pătruns în fiecare fibră şi mi-a bucurat inima aşa cum nu mai simţisem de mult.
Probabil fiecare dintre noi are un gen preferat, pe care îl ascultă indiferent de vremea de afară sau de cea din suflet.
Sunt fericită că am reuşit să intru în minunata atomosferă pe care ţi-o creează muzica folk.Nu pot spune că sunt un fan înfocat, deşi o ascultam frecvent şi înainte dar ,de o săptămână parcă nu mi se mai dezlipeşte din atrii.
Este ceva cu totul deosebit, acea combinaţie perfectă între versuri şi melodie care te duce spre tărâmuri de o frumuseţe nebănuită.
Este păcat că ascultăm din ce în ce mai multă muzică comercială doar pentru că e "cool" sau doar ca să fim "în rândul" grupului de prieteni.Ne uităm originea, valorile, ne creăm o falsă identitate.Eu iubesc muzica în general, doar că în ultimul timp observ cu tristeţe că oamenii confundă kitsch-ul cu adevărata artă.
Muzica,ca orice artă în general, nu trebuie să fie doar un mod de relaxare şi atît(pentru asta există dormitul)ci un mod de îmbogăţire spirituală, o cheie spre frumuseţe şi armonie.
În continuare, o să pun câteva melodii ce mi-au plăcut,(toate au fost extraordinare dar ar fi prea multe pentru un singur articol).Vă recomand cu căldură muzica de calitate şi puteţi asculta cu încredere melodiile de mai jos(citându-l pe Vasile Şeicaru:"folk-ul nu a făcut rău nimănui, niciodată).

Ovidiu Scridon-Mi-e dor
Asculta mai multe audio Muzica


Vasile Seicaru - Antiprimavara
Asculta mai m
MIRCEA BANICIU - Esarfa in dar
Asculta mai multe audio Muzicaulte audio Muzica

Felon


Felon este unul din acele filme poate nu suficient de profund pentru a intra într-un top serios, poate nu demn de primi numeroase premii dar cu o poveste destul de interesantă şi cu nişte roluri bine jucate de către actorii nu foarte cunoscuţi.În rolul principal este Stephen Dorff, care joacă rolul unui afacerist căreia îi merge foarte bine având o firmă de succes şi o familie foarte frumoasă căreia să se dedice.Are un fiu şi o soţie la care ţine foarte mult şi cu care îşi face planuri de viitor.Totul merge foarte bine până când, într-o noapte, aude un zgomot în casă.Acesta îşi duce familia într-o cameră şi coboară să vadă ce se întâmplă.Reuşeşte să îl găsească pe intrus iar acesta o ia la fugă.Wade îl urmează şi având impresia că scoate din buzunar un pistol îl loveşte.Când îşi dă seama că acesta murise după lovitură şi că nu avea o armă ci doar un portofel furat din casă acesta intră în panică.Soţia lui sună la poliţie iar detectivii veniţi la faţa locului îl arestează pe soţul ei pentru crimă deoarece îl lovise pe infractor în afara casei,acolo unde el nu mai era un pericol.De aici începe practic povestea.Wade este condamnat la 3 ani de închisoare dar fiindu-i greu să se adapteze la viaţa de închisoare şi să reziste fără să intre în probleme pedeapsa îi e prelungită la 6 ani.El şi soţia lui trec prin nişte momente foarte dificile, iar pentru un moment el aproape îşi pierde speranţa.În cele din urmă lucrurile iau o turnură interesantă pentru ei şi viaţa amândurora are să se schimbe.Vă las pe voi să descoperiţi finalul acestui film,vizionare plăcută!

vineri, 16 octombrie 2009

Puţină susţinere pentru colega noastră!

Un vot pentru draga noastră colega Laura (artemis) la următorul link:

http://aepado.ro/sistem_vot.htm

Id lucrare: 365

Mulţumim!

Puteţi da câte un vot în fiecare zi, desigur, dacă se poate!

Edit: Lucrarea pe care o sustinem este de fapt un articol pentru o campanie antidrog. Mai multe detalii gasim aici: http://antidrog.blogspot.com. Lucrarea poate fi accesata aici

joi, 15 octombrie 2009

Ştiri


Click şi zoom pentru mărire.

miercuri, 14 octombrie 2009

Destin


Oare ce ne coordonează viaţa şi o face să meargă în direcţiile pe care, de multe ori, noi nu vrem să se ducă?Fiecare dintre noi şi-a pus probabil la un moment dat această întrebare, este oare destinul cel care ne "organizează" viaţa sau totul depinde doar de noi înşine?Destinul reprezintă practic drumul fiecăruia dintre noi care ar fi creat şi planificat dinainte într-o mai mare sau mai mică măsură.Mulţi dintre noi cred în acest "destin", în faptul că nimic nu e întâmplător şi că totul se întâmplă cu un scop anume.Este foarte posibil ca acest lucru să fie adevărat, credinţa în destin ne oferă practic şi o speranţă dar uneori şi o consolare.Putem spune că într-adevăr fiecare om are o cale a lui mai mult sau mai puţin predestinată.Totuşi, dacă alegem să credem în destin, este bine să o facem doar într-o anumită măsură.Putem spune despre multe lucruri din viaţa noastră că nu au fost doar simple coincidenţe şi că au avut un rost, putem discuta despre destinul glorios sau tragic al cuiva, ne putem gândi la al nostru dar asta nu înseamnă că nu putem să alegem ce vrem să facem cu viaţa noastră, ce acţiuni vrem să intreprindem sau cum vrem să fim.Atunci când viaţa noastră merge pe o cale nu tocmai bună sau ne aflăm într-un moment mai greu putem face schimbări şi de multe ori lucrurile depind foarte mult de noi.Putem face schimbări pentru noi şi cei din jur şi probabil că ne putem şi organiza şi crea viaţa aşa cum ne dorim.Cea mai plauzibilă variantă ar fi aceea că fiecare are un destin al său şi că poate nu tot ce ni se întâmplă sunt pure coincidenţe dar cu siguranţă avem şi noi o destul de mare putere asupra vieţii noastre, a felului nostru de a fi şi putem influenţa destul de mult ceea ce ni se întâmplă.Aşadar, să luptăm cât mai mult şi să nu ne culcăm pe o ureche gândindu-ne că nu putem schimba nimic.Cu siguranţă o putem face dacă ne dorim.

marți, 13 octombrie 2009

Oraşele lui Ionica



joi, 8 octombrie 2009

Despre emoticoane şi alte pericole

Shaorma la români

Speranţa


Deşi poate unii nu recunosc, cu toţii sperăm.În adâncul fiecăruia dintre noi, sperăm.Sperăm la o zi de mâine mai plăcută, la anumite realizări, la îndeplinirea anumitor vise sau la o schimbare.Speranţa este ceva de care ne putem agăţa în orice moment al vieţii noastre şi chiar şi atunci când ni se poate părea că aceasta este în zadar, ea nu ne poate face rău, ba din contră.Oricât de rău ar fi, poţi mereu să speri că va fi mai bine.Niciodată nu trebuie să încetezi să speri, dar probabil nici nu ai putea.O fărâmă de speranţă va rămâne întotdeauna în noi, chiar şi atunci când totul pare în zadar şi poate chiar încercăm să o evităm.Speranţa ne şi oferă într-o anumită măsură o parte din lucrul la care sperăm.Simţim, măcar pentru puţin, cum e să avem sau să întâmple lucrul la care am sperat şi asta ne dă putere nu numai pentru a merge mai departe ci şi pentru a face ceva astfel încât să primim sau să realizăm lucrul la care sperăm.Este ceva de care noi oamenii ne putem bucura şi pentru care ar trebui să fim recunoscători, unul din acele lucruri pe care nu ţi le poate lua nimeni şi mai ales un lucru de care nu ar trebui să ne fie frică şi pe care nu ar trebui să îl evităm.Foarte bine este şi că ea moare ultima, deci după cum spuneam nu vei rămâne niciodată în imposibilitatea de a spera.Unii pot considera aceste "medicamente sufleteşti" cum ar fi speranţa sau visele unele care te pot trage înapoi, dar nu este deloc aşa, ci mai degrabă am putea spune că sunt necesare pentru a putea merge înainte.Probabil că fiecare dintre noi le folosim dar nu toţi o recunoaştem şi probabil că nici nu ne-am putea lipsi de ele deoarece sunt de multe ori singurele alternative într-o lume atât de gri.

miercuri, 7 octombrie 2009

Titanic

2 melodii superbe!



Prietenii necuvântători



În titlul articolului am scris "necuvântători" dar nu sunt sigură că este aşa.Uneori, am avut sentimentul că de fapt, ei mă înţeleg foarte bine.Animalele de companie, prietenii fără cuvinte, indiferent cum i-am numi, trăirile ce ne încearcă sufletul atunci când vedem în preajmă dragălaşul jucăuş preferat probabil sunt aceleaşi.Nu pentru toţi, din nefericire- am avut trista surpriză să constat că există oameni pentru care un animăluţ reprezintă doar o vietate care trebuie hrănită când îi e foame şi eventual dusă la veterinar când are probleme de sănătate.Nu ştiu dacă o pisică, un căţel, un papagal sau un hamster au suflet dar cu siguranţă pot fi mai "umani" decât mulţi dintre semenii noştri.
Cum să crezi că o asemenea fiinţă este inutilă sau şi mai rău...bună de aruncat în stradă?Un animăluţ simte întotdeauna afecţiunea, şi te răsplăteşte în felul său:se joacă cu tine, toarce sau pur şi simplu îţi dă senzaţia că te înţelege.
Pentru mine nu prea există noţiunea de stăpân , ei îmi sunt doar prieteni , atât de neastâmpăraţi, frumoşi şi inteligenţi că nu îmi pot imagina unii mai simpatici.
Ne ascundem după cuvinte crezând că aşa scăpăm şi de vina de a-i abandona sau pur şi simplu de a le refuza acea fărâmă de atenţie şi dragoste pe care ne-o cer cu atâta dor ...Doar că nu este vorba despre un serviciu pe care îl facem acestor pufoşi cu ochii vii ci despre un schimb reciproc, pentru că un animal de companie este, la rândul său, capabil de afecţiune.În plus prin modul de a se juca, dormi sau chiar prin modul în care ne priveşte ne poate ajuta să ne relaxăm şi, mai ales, ne aminteşte acel adevăr pe care îl ştim cu toţii dar pe care de multe ori îl uităm , şi anume că fericirea stă în lucruri aparent mărunte dar care, în realitate , au un rol foarte important.

marți, 6 octombrie 2009

Atac electronic

Români inventivi creează volskopelul

Talent

sâmbătă, 3 octombrie 2009

Viitor,înspăimântător sau incitant?



Am evoluat mult în ultimii ani, cel puţin din punct de vedere tehnologic am reuşit să ne dezvoltăm mult.Omul a avut dintotdeauna o gândire foarte dezvoltată, o dorinţă deosebită de a descoperi, de a-şi uşura viaţa şi de a inventa lucruri noi pe care mai apoi să le dezvolte şi să le facă din ce în ce mai bune.Viitorul a reprezentat pentru noi mereu o poartă spre ceva uimitor, spre noi lucruri fabuloase, spre o dezvoltare extremă.Niciodată omenirea nu a văzut viitorul ca fiind doar o continuare a prezentului în care se vor face mici progrese şi în care viaţa va continua ca şi până acum.Anii ce au trecut peste lume şi-au pus puternic amprenta şi multe lucruri s-au schimbat radical.Oamenii dezvoltă anumite idei şi concepte foarte repede.O maşină care astăzi este nouă peste 10 ani va fi o ruşine, la fel şi un calculator sau altă invenţie tehnologică.Oamenii se dezvoltă extrem de rapid şi această sete de nou şi de inovator îi face foarte inventivi.Există oameni longevivi care numai pe parcursul vieţii lor au fost martorii unei evoluţii atât de rapide şi de drastice încât nu mai pot face comparaţie între vremurile în care s-au născut şi cele de acum.Dacă lumea are o caracteristică de bază pe care o avea întotdeauna atunci aceea este schimbarea.Acest factor ne va fi mereu caracteristic.Posibilităţile de evoluţie sunt probabil nelimitate.Se spune că tot ceea ce omul îşi poate închipui poate fi şi realizat şi e destul de posibil ca noi chiar să avem puterea să ne dezvoltăm mult mai mult decât suntem astăzi din anumite puncte de vedere.An de an apar lucruri noi sau se dezvoltă cele vechi ducându-ne într-o direcţie spre care păşim cu viteză dar fără să fim însă foarte siguri unde ne va duce.Oare unde ne va duce viitorul, este oare bine să evoluăm cu aşa o mare viteză şi cel mai important, vom mai avea un viitor dacă vom continua în acest ritm?Îngrijorător este faptul că mediul în care trăim şi această planetă pe care o avem este posibil să nu reziste la toate ideile şi planurile noastre de viitor.Este puţin probabil că va reuşi să mai suporte prea multe milenii sau secole de dezvoltare rapidă, dezvoltare pe care noi o avem în plan şi la care se lucrează în fiecare zi, deşi poate noi, oamenii obişnuiţi, nu ştim nimic.Viitorul într-adevăr este "strălucitor", extravagant şi plin de lucruri noi şi care la prima vedere ne-ar încânta dar este posibil să nu avem posibilitatea să ne bucurăm de ele sau să ne anuleze din vieţile noastre lucruri mult mai simple, dar care poate erau mult mai plăcute şi ne îmbogăţeau spiritual mult mai mult.Omul este întradevăr o fiinţă inteligentă, dar din păcate nu poate evolua la fel pe toate planurile.O comparaţie poate puţin nepotrivită ar fi cu a unui "tocilar" care deşi cunoaşte multă carte şi are o mulţime de cunoştinţe nu are şcoala vieţii şi nu ştie să se descurce şi în alte domenii.Cam aşa suntem şi la general, ne întrecem în invenţii şi în procese tehnologice, dar poate viitorul nu ar trebui să însemne doar atât pentru noi, poate că ar trebui să însemne o altfel de dezvoltare, o lume mai bună, dar construită altfel.




 
blog template by suckmylolly.com : header hand photo by Aaron Murphy