Prietenii necuvântători

În titlul articolului am scris "necuvântători" dar nu sunt sigură că este aşa.Uneori, am avut sentimentul că de fapt, ei mă înţeleg foarte bine.Animalele de companie, prietenii fără cuvinte, indiferent cum i-am numi, trăirile ce ne încearcă sufletul atunci când vedem în preajmă dragălaşul jucăuş preferat probabil sunt aceleaşi.Nu pentru toţi, din nefericire- am avut trista surpriză să constat că există oameni pentru care un animăluţ reprezintă doar o vietate care trebuie hrănită când îi e foame şi eventual dusă la veterinar când are probleme de sănătate.Nu ştiu dacă o pisică, un căţel, un papagal sau un hamster au suflet dar cu siguranţă pot fi mai "umani" decât mulţi dintre semenii noştri.
Cum să crezi că o asemenea fiinţă este inutilă sau şi mai rău...bună de aruncat în stradă?Un animăluţ simte întotdeauna afecţiunea, şi te răsplăteşte în felul său:se joacă cu tine, toarce sau pur şi simplu îţi dă senzaţia că te înţelege.
Pentru mine nu prea există noţiunea de stăpân , ei îmi sunt doar prieteni , atât de neastâmpăraţi, frumoşi şi inteligenţi că nu îmi pot imagina unii mai simpatici.
Ne ascundem după cuvinte crezând că aşa scăpăm şi de vina de a-i abandona sau pur şi simplu de a le refuza acea fărâmă de atenţie şi dragoste pe care ne-o cer cu atâta dor ...Doar că nu este vorba despre un serviciu pe care îl facem acestor pufoşi cu ochii vii ci despre un schimb reciproc, pentru că un animal de companie este, la rândul său, capabil de afecţiune.În plus prin modul de a se juca, dormi sau chiar prin modul în care ne priveşte ne poate ajuta să ne relaxăm şi, mai ales, ne aminteşte acel adevăr pe care îl ştim cu toţii dar pe care de multe ori îl uităm , şi anume că fericirea stă în lucruri aparent mărunte dar care, în realitate , au un rol foarte important.