miercuri, 21 octombrie 2009

Schimbare



Deşi de multe ori binevenite schimbările nu sunt chiar aşa de uşor de făcut.La un moment dat, ele devin mult mai greu de realizat deoarece "materia" pe care încerci s-o modelezi este deja bine formată şi nu prea mai poate fi modificată decât cu foarte multă voinţă.Trebuie să recunoaştem că, în anumite momente, simţim nevoia de o schimbare în viaţa noastră dar nici noi nu ştim prea bine în ce am vrea să conste.Ca multe alte lucruri şi aceste schimbări pot avea şi părţi mai puţin bune.O schimbare poate modifica ceva în bine sau în rău.De multe ori ne schimbăm într-un mod negativ aproape involuntar lăsându-ne influenţaţi de multe lucruri din jurul nostru cum ar fi anturajul, anumite influenţe negative ale societăţii etc.Când vine vorba de o schimbare în bine, lucrurile stau cu totul altfel.O astfel de modificare a noastră necesită un oarecare efort dar pe care, dacă avem voinţă, îl vom face fără probleme.Aşa cum mereu putem deveni mai buni într-un anumit domeniu sau într-o anumită activitate, putem deveni mereu şi nişte oameni mai buni.Această evoluţie personală o putem realiza cu ajutorul acestor schimbări, modificându-ne şi renunţând la anumite obiceiuri, concepţii care ne-ar putea influenţa într-un mod negativ şi face mai puţin plăcuţi celor din jur.Schimbându-ne pe noi şi devenind nişte oameni mai buni devenim un exemplu şi pentru ceilalţi.În această perioadă observăm o nevoie şi o dorinţă a oamenilor pentru schimbare şi nu neaparat pentru o schimbare personală, ci pentru una generală, a modului de viaţă, a ţării şi a multor alte aspecte.Oamenii încă visează la o schimbare generală în bine în urma căreia vieţile lor să devină mult mai prospere şi plăcute, lumea mult mai civilizată şi deschisă, iar valorile sociale să fie cu totul altele decât cele de acum.Trebuie să ne dăm seama că această schimbare generală pe care toţi ne-o dorim este oarecum imposibilă fără unele individuale, ale fiecăruia dintre noi, fără o "muncă" pe care s-o depunem împreună şi mai ales, fără voinţă.Nu vom reuşi să schimbăm nimic nici în vieţile noastre şi nici în general dacă ne va fi frică să facem acei câţiva paşi grei, dar care ne vor duce spre mai bine şi care apoi ar putea fi cu uşurinţă urmaţi de alţii.Deci, pe viitor, să sperăm că vom avea parte de cât mai multe schimbări în bine pe toate planurile.

0 comentarii:

 
blog template by suckmylolly.com : header hand photo by Aaron Murphy