marți, 24 noiembrie 2009

Maniere




Ceva ce multora le lipseşte sunt manierele.Lipsa lor o observăm în fiecare zi în activităţile cotidiene- în trafic, în magazin, pe stradă, în instituţii etc.Înjurăturile, solicitările pe tonuri şi cu cuvinte nepotrivite, certurile şi îmbulzeala fără sens de la ghişee au devenit ceva obişnuit şi ceva la care, din păcate, mulţi dintre noi s-au alăturat.Este adevărat ca societatea este una din ce în ce mai şubredă, dar acest lucru ne oferă şi un avantaj.Este foarte uşor să ne dovedim şi să fim superiori.Bineînţeles, unul dintre cele mai importante lucruri la un om este felul în care se comportă şi în care vorbeşte.Dacă vrem să fim nişte oameni în adevăratul sens al cuvântului este important şi respectul pe care trebuie să îl arătăm celorlalţi, dar mai ales nouă.Este normal să te respecţi şi deşi poate nu pare, poţi face acest lucru respectându-i şi pe ceilalţi, cel puţin formal.Manierele reprezintă una dintre cele mai fine forme prin care le putem arăta respect altora dar şi prin care ne putem respecta pe noi înşine.Dacă dovedim că le avem cu siguranţă toţi cei din jur ne vor privi altfel.Este practic şi un mod prin care putem cere/impune respect.De exemplu, unei vânzătoare sau funcţionare mai respingătoare îi va fi mai greu să refuze sau să bruscheze un om care i s-a adresat frumos decât unul care a venit cu gând de ceartă.Chiar dacă nu veţi fi trataţi altfel atunci când ţineţi cont de maniere veţi avea măcar satisfacţia că vă acordaţi respect.O persoană respectabilă ţine la felul în care se comportă şi vorbeşte, deci nu se va adresa niciodată urât şi se va comporta frumos cu orice străin sau cunoscut.Contrariul nu ar dovedi decât proasta educaţie, caracterul urât şi mai ales lipsa inteligenţei.Manierele nu sunt doar o formă de a impune şi de a acorda respect, ci pur şi simplu sunt ceva firesc, ceva ce ar trebui să aibă în gând toţi oamenii în orice împrejurare.Ele sunt o formă de a ne arăta prietenia, admiraţia şi sunt absolut necesare atunci când dorim să purtăm o conversaţie plăcută cu o persoană pe care nu o cunoaştem sau cu care avem o anumită relaţie.Desigur, ele trebuie să fie prezente şi între prieteni sau în viaţa de cuplu.Nu vei vorbi formal cu prietenii, te vei simţi în largul tău, dar asta nu înseamnă că într-un restaurant sau cafenea vei începe să vorbeşti cât se poate de tare şi să gesticulezi vehement doar pentru că te afli între prieteni.Ele pot fi privite şi ca o etichetă, o etichetă pe care noi singuri decidem dacă ne-o punem sau nu.Dacă decidem să nu o purtăm atunci pretenţiile noastre de a fi ascultaţi şi respectaţi ar trebui să dispară pentru că nu am mai fi demni de ele.Dacă decidem să o purtăm atunci ne vom afla cu siguranţă cu o treaptă mai sus în faţa celorlalţi, mai mult ca sigur vom fi şi respectaţi, priviţi şi trataţi aşa cum ne dorim şi vom fi nişte persoane plăcute pentru cei cu care interacţionăm.Aşadar, într-o lume în care deşi merge pe direcţia proastă devine mai uşor să fii superior, să nu alegem să fim inferiori.

1 comentarii:

Fetita Junglei13 spunea...

Sunt de acord cu tine in amre parte.La ce nu-s,la proasta educatie,cunosc parinti ce si-au educat copiii,parinti,ce sunt niste oameni execeptionali,dar odraslele lor sun niste lichele si invers.Cat despre vanzatoarele,carora le-ai impune respect,daca le vorbesti frumos,cred ca unele-s vaccinate.Oricat de frumos le-ai vorbi,nu se vor lasa influentate de respect,dar eu consider,ca,daca te respecti pe tine,il poti respecta si ep celalalt,iar pe astia/astea,de se poarta asa,le enervezi mai rau,daca esti respectuos pana la sfarsit.

 
blog template by suckmylolly.com : header hand photo by Aaron Murphy