
Presa, presa este formată din ziarişti, oameni care trebuie să ne informeze, să ne arate ceea ce se întâmplă în jurul nostru, să ne deschidă ochii uneori şi care să fie într-un fel vocea populaţiei.Am putea numi presa ca fiind chiar o industrie, pentru că din aceasta se scot destul de mulţi bani.Nu ne-am putea descotorisi vreodată de aceasta pentru că avem nevoie de ea şi este cea care ne pune în contact şi ne ţine la curent cu tot restul lumii.Totuşi, în ultimul timp, presa a devenit încet încet una dintre cele mai "comerciale" instituţii ale societăţii.Aceasta deja nu mai urmăreşte să informeze lumea corect şi să îi ofere ştirile de care este interesată şi de care are nevoie ci mai degrabă să o dezimformeze, să o "prostească" cu tot felul de materiale inutile şi prosteşti doar pentru a reuşi să scoată câştiguri cât mai mari şi cât mai mulţi cumpărători.Presa a devenit astfel nebună după scandal, circ şi orice fel de manifestare care ar putea atrage atenţie şi odată cu aceasta bani din reviste şi ziare vândute.Lumea mondenă este principala "scenă" de pe care ziariştii ne aduc informaţii, care, dacă stăm să ne gândim, nu ne folosesc la nimic, ba chiar ne deranjează, enervează şi plictisesc.Sunt multe lucruri şi persoane în această ţară care nu merită nici să fie arătate la televizor sau într-un ziar pentru deoarece cei care îi văd sau ascultă sunt tentaţi să îi ia ca exemplu şi să-i urmeze.Aceste persoane şi aceste lucruri nu ar trebui publicate şi analizate atât de mult de presă, lucrurile care ar putea fi folositoare pentru cetăţeni etc. ar trebuii abordate şi dezbătute de presă pentru a aduce lumii şi alte informaţii de care este interesată, nu numai despre scandalurile politice şi mondene.Să sperăm că pe parcurs presa noastră se va mai cizela şi va începe să se gândească de două ori ce pune în faţa cititorilor, telespectatorilor etc...
Bitza & Cedry2k - Manifest
Asculta mai multe audio Muzica »
joi, 7 mai 2009
Presa
Publicat de
Anonim
la
03:03
3
comentarii
Etichete: blogspot, dragos, informatii, jurnalisti, la ionica, presa, stiri, tv, ziaristi
vineri, 1 mai 2009
Produse şi alimentaţie


Nişte întrebări din ce în ce mai frecvente sunt cum putem să avem o alimentaţie sănătoasă, care sunt produsele cele mai sănătoase şi naturale şi care ar trebui evitate.Produsele care se află în prezent pe pieţele europene dar şi cele străine, conţin din ce în ce mai multe ingrediente artificiale şi sintetice.Probabil şi aceasta este o cauză importantă pentru bolile de care din ce în ce mai multă populaţie începe să sufere şi cu care se confruntă.Ceea ce se urmăreşte la mai toate produsele în prezent este să arate bine, să fie bune la gust şi ambalate frumos şi, dacă se poate să fie şi naturale.A treia proprietate o găsim la din ce în ce mai puţine alimente, acestea fiind făcute în număr cât mai mare şi conţinând foarte puţine ingrediente naturale, sau chiar deloc.Totuşi, vedem cum reclamele acestora ni le prezintă ca fiind foarte bune pentru noi şi chiar pentru creşterea copiilor noştrii.Producătorii ne arată cum produsele lor ne ajută organismul şi îmbunătăţesc sitemul imunitar, osos, digestiv, sau chiar nervos.Personal, mi-e greu să văd cum o sticluţă de iaurt îmi poate îmbunătăţi atât de drastic sistemul imunitar, cum un păhărel din alt tip de iaurt cu gust de aracet poate rezolva probleme de digestie a cuiva, cum un "danonino" îi poate creea frăţiorului, nepotului sau fiului meu un sistem osos puternic şi îl poate face să crească foarte frumos şi corect.Cred că unul din puţinele produse care mai conţine ingrediente naturale de pe piaţă sunt ţigările, dar culmea, acestea nu îţi întăresc nici un sistem ba chiar îţi fac rău.Producătorii încearcă să profite în continuare de marele mincinos universal şi anume televizorul ca să bage din ce în ce mai mult lumea în ceaţă şi să o convingă de falsele lor produse.Este important să nu ne luăm tot timpul după ambalajele frumos colorate şi după frumoasa reclamă de la televizor.Dacă ne vom uita pe spatele unui astfel de iaurt, brânză topită etc. vom constata că acele ingrediente de care vorbesc cei care îl fabrică sunt cam apsente şi că defapt, mai mult de 60 la sută din stuctura acelui aliment este artificială.La fel, acele recomandări de la tv"evitaţi excesul de sare, zahăr şi grăsimi"(nu că ar fi o idee rea) vin în contradicţie cu reclamele care sunt difuzate înaintea sau după ele.Este cam la fel ca vânzătoare care deşi ţine un anumit produs în magazin, atunci când il ceri, dacă te cunoaşte, îţi va spune în şoaptă" nu,nu, lăsaţi mai bine nu, sunt vechi să ştiţi".Este destul de deranjant lucrul acesta, defapt este chiar foarte neplăcut să afli că de la magazinul de la care îţi faci cumpărăturile te poţi alege cu ceva expirat sau cine ştie ce alte surprize prin el.Gestul vânzătoarelor este totuşi folositor, este un avertisment destul de evident, ele le fac pe plac şi patronului care nu scoate marfa aceea din magazin dar te feresc şi pe tine.Totuşi, să ne gândim la cele care nu gândesc aşa şi pentru a nu creea un nume prost magazinului vând ce le pică în mână şi ce li se zice.Nu merită acuzate pentru că, mai ales acum în criză, fiecare ţine la locul lui de muncă.Noi însă trebuie să fim mereu atenţi că nu se ştie dacă ne va spune vânzătoarea la casă ce e trecut de termen şi ce nu.Unele persoane au renunţat deja la ideea de alimentaţie sănătoasă conştientizând ca majoritatea produselor de pe piaţă sunt pline de conservanţi şi e-uri, ba chiar şi apa de la robinet este prelucrată şi nesănătoasă.O alimentaţie perfect naturală probabil că este destul de greu de urmat cu ceea ce găsim prin magazine, dar putem totuşi să găsim încă şi produse care să ne asigure totuşi o alimentaţie sănătoasă şi mai puţin nocivă decât altele care sunt prezentate şi mediatizate prin diferite mijloace.Este esenţial să fim atenţi în special la termenele de valabilitate a produselor şi la starea în care se află pentru că ştim cu toţii cât de greu renunţă producătorii şi patronii la o investiţie.Le lasă acolo pe raft, lasă, trebuie să se vândă măcar jumătate...Să fim atenţi noi pentru noi, să învăţăm să avem grijă singuri de noi şi de familiile noastre, pentru că este mult mai uşor şi normal decât să încercăm să facem lumea să se oprească din anumite obiceiuri sau să se schimbe într-un anume fel.Poate dacă fiecare dintre noi ar deveni mai echilibrat, mai atent şi asta nu numai la cumpărături, cei care produc pentru noi sau care ne conduc şi-ar da seama sau ar vedea că nu ne pot păcăli aşa de uşor şi ar încerca ei, cei care au această putere, să schimbe ceva...
Publicat de
Anonim
la
05:14
0
comentarii
Etichete: alimentatie sanatoasa, blogspot, la ionica, magazin, piata, produse, reclame, tv
marți, 28 aprilie 2009
Teleshopping
Teleshoppingul, este acela pe care Îl găsiţi pe toate posturile tv dimineaţa, care are chiar un canal propriu şi care, vă prezintă produse sau servicii "inedite şi de foarte bună calitate".Ideea cu acel canal dedicat exclusiv acestui tip de comerţ mediatic nu a fost rea, dar ceea ce rămâne în continuare enervant la teleshopping este faptul că acesta este difuzat pe multe dintre posturile pentru care oamenii prezintă interes destul de des şi de mult.Este, ca şi gumele date rest la magazin, ceva băgat pe gât.Pe lângă faptul că nu este difuzat doar într-o anumită zi sau doar pe un anumit post, teleshoppingul este şi puţin exagerat.Actorii folosiţi în astfel de reclame sunt de cea mai proastă calitate şi se vede extrem de clar după expresiile de pe chipul lor şi vocea lor că sunt cât se poate de falşi.Discuţiile dintre persoanele care prezintă respectivul produs sunt cât se poate de reci şi de forţate, este ca şi cum ar vorbi 2 roboţi.Pe lângă moderatori, mai sunt chestionate şi alte persoane, care "ar fi folosit produsul".Acele persoane sunt şi ele la fel de false ca moderatorii şi putem spune mai mult ca sigur că nu au achiziţionat sau folosit vreodată produsul despre care vorbesc.Probabil sunt şi ei plătiţi, ca şi moderatorii să spună lucruri bune despre acel produs, să îl laude şi să îl scoată în evidenţă ca fiind unul foarte calitativ, meritându-şi din plin banii.Aceste reclame sunt pline de astfel de exagerări, auzim pe parcursul lor mărturii uşor penibile.Aparatul "gimno-fă" mi-a schimbat viaţa radical, înainte eram gras şi chel, familia mă părăsise, nu mai aveam prieteni şi mi se stricase şi maşina.De când am început să folosesc acest uimitor aparat, doar cinci minute pe zi, viaţa mea s-a îmbunătăţit radical.Acum, deşi am 53 de ani arăt ca la 23, mi-am cumpărat o maşină nouă din banii pe care i-am obţinut apucându-mă de modeling, familia şi-a dat seama ce a pierdut şi s-a întors la mine, am chiar şi o amanta care îmi pipăie muşchii făcuţi cu "gimno-fă".Recomand tuturor să cumpere aparatul acesta, vă va schimba radical din toate punctele de vedere plus că este foarte bun pentru sănătate.Poate că e suficient pentru a păcăli nişte oameni mai creduli, dar probabil că ceilalţi ar prefera mai degrabă o reclamă sinceră, fără scenete prosteşti, care să prezinte adevăratele calităţi ale produsului şi modul lui de utilizare etc.Dacă traiul nostru ar fi atât de drastic îmbunătăţit de..să zicem centura sauna-belt, atunci am vedea pe stradă numai oameni cu această centură sub cămasă.De multe ori, aceste produse care ne sunt prezentate la tv sunt destul de proaste şi chiar nu au deloc efectul dorit sau au un efect de 10 ori mai mic decât cel prezentat în reclamă.Oamenii pot fi foarte uşor păcăliţi şi exact de această strategie se folosesc cei care vor să îşi vândă marfa.Cine ştie câţi oameni sună şi comandă acele produse.Mulţi dintre cei care sună sunt chiar oameni bătrâni, care probabil, uimiţi de puterea centurei sauna-belt sau de aparatul "gimno-fă" care poate să îţi redea tinereţea în doar 5 minute pe zi, sună şi cumpără uitând şi de costurile de transport şi de tot.Cert este că, nu toţi cei care le cumpără sunt şi mulţumiţi.Pentru a atrage, producătorii invită chiar vedete sau persoane publice în studio ca să spună oamenilor cât de deosebit este acel ceva de pe stoc şi cât de mult vor pierde dacă nu îl vor comanda.Unii producători vin chiar ei în studio şi asemena ţiganilor care strigă pe străzi că vând covoare ţipă în ecran despre cât de bune sunt umeraşele sau inelele lor şi ţi le prezintă timp de jumătate de oră făcându-ţi zeci de oferte în mai puţin de 5 minute.Vă mai ofer încă 5 umeraşe la preţul de doar 499 de lei, asta da afacere, sunaţi acum şi primiţi şi o unghieră absolut gratuit!!!da, aţi auzit bine, unghiera ABSOLUT GRATUIT!!!.Atunci când producătorii sunt străini aduc în studio şi câte o traducătoare care oboseşte încercând să redea ceea ce zice înfocatul vânzător.Aşadar, fiţi atenţi ce cumpăraţi de la tv şi nu uitaţi, dacă sunaţi în primele 5 minute primiţi şi o răzătoare în formă de moş Crăciun.Sunaţi acum!!
luni, 6 aprilie 2009
Muzică


Muzică,la ce te-ai putea gândi când auzi cuvântul muzică?Te-ai putea gândi la o pereche de boxe care vibrează,la degetele unui pianist care fug pe clape,la o senzaţie,la un sentiment,la o persoană,la o clipă care a trecut sau care urmează,la un obiect,la o culoare sau la orice altceva.Cert este că fiecare dintre noi are modul lui de percepe muzica şi de a o simţii şi pentru fiecare dintre noi muzica este mai mult sau mai puţin importantă.Ea este cea care poate face dintr-o scenă banală dintr-un film una foarte reuşită,care poate să transforme un moment obişnuit într-unul deosebit,care te poate înveseli când eşti trist,te poate pune pe gânduri,te poate distra sau te poate consola atunci când ai nevoie.Pentru tine ce înseamnă muzica?Eu mereu m-am gândit la muzică ca fiind ceva care mă mişcă,mai mult la propriu decât la figurat.Muzica este cea care transmite,este,cum spunea o cunoscută formaţie românească,"prima voce" şi cea care,cred eu,ajunge cel mai repede
şi uşor la oameni.Este păcat totuşi că trăim în nişte vremuri în care muzica devine ceva din ce în ce mai comercială şi din ce în ce ceva mai puţin plăcut...Aceasta arta deja nu mai este gândită şi construită pentru a"mişca" pe cineva,pentru a ajunge la acel cineva,ci mai degrabă pentru a răuna din maşini la semafor,pentru a face geamurile să vibreze sau pentru a creea stiluri ciudate şi complet inutile şi prosteşti pentru adolescenţi şi tineri în general.Se poate observa uşor că,media,nu urmăreşte să promoveze ceea ce e bun din muzică,ceea ce merită ascultat şi care,se poate numii cu adevărat muzică.La televizor vezi mereu numai "artişti" care nu au nimic de zis,care nu fac decât să se laude cu hainele lor de mii de euro şi cu telefoanele lor placate cu cine ştie ce pietre...Massmedia nu numai că promovează genul acesta de "artişti" dar le şi susţine carierele făcându-i să ajungă cât mai populari şi admiraţi de către omul de rând.Artiştii adevăraţi,care întradevăr produc ceva,sunt mereu aflaţi undeva în umbră,undeva la pragul dintre necunoscut şi persoană publică şi nu sunt apreciaţi decât probabil atunci când este prea târziu...Există multe formaţii,mulţi cântăreţi,chiar şi în România care ar merita promovaţi şi care muncesc cu adevărat.Aceştia,după părerea mea ar avea ce să trasmită generaţiei actuale şi celor viitoare.Dar probabil că niciodată cei care merită nu vor fi în prim plan.Trebuie totuşi să fim fericiţi,nu ne vor lipsi niciodată moderatoarele cu forme dar nu cu mai mult de 8 clase,cântăreţele fără cunoştinţe în muzică dar cu fustiţe extrem de scurte,personaje care să se certe până la 5 dimineaţa astfel încât noi să avem la ce să ne uităm,cântăreţi a căror voce este în proporţie de 90 la sută lucrată pe calculator,videoclipuri cu maşini scumpe şi haine originale şi asa mai departe.Totuşi,pentru cei care nu reuşesc să se regăsească în ceea ce societatea oferă din plin,adică prost gust,mereu vor exista alternative...Nu înseamnă că dacă la tv nu găseşti muzică bună aceasta nu există,nu înseamnă că dacă la tv nu vezi un film bun acesta nu există,nu înseamnă că dacă la tv nimeni nu are nimic serios de spus acele persoane nu există...



