duminică, 29 martie 2009

Libertate...



Astăzi,am avut ocazia să fac câteva ore de practică la penitenciarul judeţului.Pot spune că a fost o experienţă mai mult decât interesantă.Am simţit cum intram într-o cu totul altă lume,despărţită de cea cunoscută de noi prin numai câteva uşi de fier şi câteva gratii.Şi totuşi era atât de diferită,atât de departe de cealaltă.O lume cu oameni ca şi noi,mai buni sau mai răi dar care aveau ceva în comun,călcaseră strâmb iar datorită acestei greşeli şi-au pierdut libertatea.Libertatea,pentru care mulţi oameni au murit de-a lungul timpului,este un lucru pe care îl preţuieşti şi îl doreşti cu adevărat abia după ce ţi-a fost luat sau după ce ai pierdut-o.Despre cei pe care i-am cunoscut azi,pot spune ca şi-au pierdut-o pentru că nu le-a fost luată,ci conştienţi de riscuri,au renunţat la ea.Nu îmi pot închipui ceva mai grav decât ca un om să-şi piardă libertatea.Sigur,există în viaţa fiecărui om momente grele,din care avem impresia că nu mai putem ieşi,dar nimic nu poate fi mai grav de atât.Mulţi dintre cei închişi îşi dau seama de greşeală abia după ce ajung să nu se mai poată bucura de libertate,când văd că nu mai au unde să se ducă,ce să facă,cu cine sa mai vorbească.Pur şi simplu rămâi fără nimic de făcut,doar rutină şi probabil speranţă care,după cum se spune,moare ultima.Mulţi dintre deţinuţi erau oameni tineri,cei mai mulţi având vârste între 20 şi 30 de ani.Cu toţii încă speră,poate că se vor schimba şi vor reface ceea ce au stricat,poate că speră să iasă ca să continuue cu vechile obiceiuri fără să se mai lase prinşi,sau poate chiar lipsa libertăţii îi face să nu mai spere deloc şi să se gândească doar la viitorul apropiat,acesta însemnând mâine,sau ora de televizor,ieşitul în curte etc.Libertatea poate fi în viaţa unui om poate chiar mai importantă decât sănătatea,pentru că este singurul lucru care atunci când îţi este luat,îţi este luată şi puterea de a lupta,de a merge mai departe,nu îţi mai rămâne decât tot timpul din lume să te gândeşti.Astfel de experienţe şi de locuri ne fac să ne dăm seama cât de valoroasă este libertatea şi ne fac să o înţelegem şi să o preţuim fără să o pierdem.Filmuleţul de mai jos nu îmi aparţine.

0 comentarii:

 
blog template by suckmylolly.com : header hand photo by Aaron Murphy