Gânduri la ceas de lacrimi dumnezeieşti

Ne plângem tot mereu
Că n-avem bani
Că e din ce în ce mai greu
Cu cât se-aştern peste noi,ani.
Şi suspinăm după-o vacanţă
La mare, la munte sau în Franţa
Pentru că nu mai avem timp de distracţii
Am devenit ocupaţi ca nişte sclavi pe plantaţii.
Ne lăudăm că am evoluat...
Deşi am rămas tot în lanţuri!
Doar că acum le vedem doar noi(poate le ghicesc însă şi alţii).
Dar nu se plânge nimeni
Că nu mai există sentimente
Sau că e o criză acută printre valorile sfinte.
(Poate le-am acorda mai multă importanţă
Dacă ar fi dezbătute în parlamente).
Acum nu ne mai pasă decât de noi
Şi de cum să câştigăm lupta
Această luptă absurdă în care totul se reduce la doi
Doi indici ai niveluli de trai.
Care ne fac să ajungem doar statistici în tabele
Fără suferinţe, bucurii sau alte sentimente reale.
Poate ar trebui să trăim cât un fluture,
Cât o picătură sau cât o lacrimă de dor
Poate am trăi mai intes sufleteşte
Dacă am realiza cât suntem de muritori!