Şi e...toamnă!

Şi a venit şi anotimpul mult dorit.Sau mult hulit.Plin de vrajă sau inundat de melancolie.
A pătruns pe furiş, o dată cu prima frunză arămie, cu primul şuierat de vânt mai puternic, cu prima picătură de ploaie mai îngheţată...Şi a trecut şi primul nor, s-a stins primul luceafăr, a plecat şi cea din urmă rândunică...
Toamna înseamnă un nou început (atât din punct de vedere şcolar cât şi bisericesc),înseamnă schimbare, înseamnă straie noi.Să ne îmbrăcăm aşadar sufletele în culori bogate ca frunzele acestui anotimp şi să nu uităm nicicând să zâmbim.Să ne înfigem adânc în experienţa vieţii de până acum, încercând mereu să fim mai luminoşi, mai buni şi mai conştienţi, că deşi limitaţi de timp, putem fi fericiţi.
Am auzit de prea multe ori că toamna e doar melancolie sau vis frânt sau retragere în sine ca într-un mormânt...
Şi nebunia de culori?Şi simfonia fiecărei ploi?Şi şoaptele fiecărei adieri?
Fie ca toamna ce tocmai a sosit să ne aducă doar...vise,nenumărate şi minunate precum frunzele ce ţes covorul pământului pe care îl străbatem ,fie ca dragostea să ne învăluie precum ceaţa şi să ne patrundă în fiecare por al inimii ca picăturile repezi ale unei ploi ce pare să nu se mai sfârşească.Şi, de asemenea să compensăm frigul ce se apropie cu cât mai multă căldură umană!
Să renaştem în fiecare zi, să avem încredere, să ne scuturăm de praf şi să căutăm cu mai multă sârguinţă acele lucruri pentru care merită să înfruntăm tunete, fulgere, furtuni si chiar mult, mult mai multe!
Şi o melodie de încurajare, care chiar daca nu se referă la toamna, ne îndeamnă să cucerim paradisul!