marți, 29 septembrie 2009

Modele




Pe parcursul vieţii este normal şi necesar să ne dezvoltăm personal, să ne creem un anumit fel de a ne comporta, vorbi, gândi şi în general un mod de a fi.Bineînţeles, în acest proces joacă un rol important educaţia, puterea noastră de a ne autoeduca dar pot avea un rol destul de mare şi modelele pe care ni le stabilim.Aceste modele au practic acele lucruri pe care am dori să le vedem la noi, care ştim că ne-ar trebui, ne-ar folosi şi pe care ,în general, le vedem la alţii.Fie că recunoaştem sau nu, cei din jurul nostru, oamenii cu care interacţionăm sau pe care doar îi vedem sau cunoaştem contribuie la dezvoltarea noastră.Practic, încă de mici ei sunt cei care ne dau anumite exemple, pozitive sau negative.Când vezi pe cineva cu o anumită statură şi de care îţi place în sinea ta îţi doreşti într-o mai mare sau mică măsură să tinzi spre el ca model, ca exemplu.Conştientizezi că aşa ar fi bine să fii, iar când vezi o altă persoană mult mai jos situată şi aici nu mă refer la o situaţie materială sau la o postură anume ci pur şi simplu la modul de a fi îţi spui în sinea ta că aşa nu ar trebui să fii sau să ajungi.Este un lucru bun să ai modele demne de urmat în jur şi mai important este să ştii să ţi le selectezi şi ce anume să selectezi de la ele.Se spune că albina adună polen chiar şi de la florile fără un miros plăcut şi din el face miere.Aşadar, modelele noastre nu trebuie să fie neaparat nişte persoane perfecte, cum de altfel nici nu există, sau doar o singură persoană.Este bine să fim originali, să avem ceva al nostru şi imitarea întru totul a vieţii unui anumit "model" sau în totalitate a felului lui de a fi ar fi chiar ceva greşit.Este interesantă ideea de a aduna de la cât mai mulţi ceea ce este bun şi cu ce reuşeşti să aduni să te formezi pe tine având bineînţeles şi ceva al tău.Probabil această metodă ar fi cea care ne-ar ajuta să valorificăm modelele pe care ni le selectăm într-un mod corect.Fiecare persoană are anumite calităţi şi părţi bune, care ne şi plac şi pe care le putem ,cu puţin efort, prelua şi modela în noi.Putem învăţa de ce nu şi de la defectele celorlalţi, având grijă să nu le dobândim şi noi.Trăim într-o lume care din păcate cam duce lipsă de modele de urmat şi probabil de aceea apar zilnic chiar şi în viaţa publică indivizi din ce în ce mai patetici pe care oamenii slabi, din lipsă de alte exemple, îi urmează întru totul.Totuşi, modelele există, chiar şi într-o lume plină de lucruri pe care n-ar trebui să le preluăm, există persoane şi oameni care ne pot ajuta să ne formăm aşa cum trebuie şi ajuta să devenim aşa cum ne dorim.După cum spuneam, nu există modele perfecte, dar dacă ni le vom selecta cu atenţie şi vom încerca şă învăţăm şi să preluăm cu adevărat lucruri bune de la ei vom vedea că ne vor fi de folos.Să nu uităm totuşi că nu este corect a ne limita la una sau mai multe persoane, încercând practic s-o imităm doar pentru că o admirăm.Alegerea şi "urmarea" modelelor este ceva diferit care nu îţi interzice să fii tu, ba dimpotrivă, te ajută să devii un om mult mai bun şi desigur, un model de la care alţii ar avea multe de învăţat.

1 comentarii:

Fetita Junglei13 spunea...

Cand eram mica admiram pe cineva,pe la vreo 16 ani am descoperit ca de fapt sub fata de om bun a persoanei respective se ascundea cineva care "a calcat pe cadavre,pentru a ajunge ceea ce era", de atunci nu mai pun pe nimeni pe niciun piedestal.Ma uit,studiez si ma gandesc daca am de luat ceva bun sau nu de la persoana respectiva.

 
blog template by suckmylolly.com : header hand photo by Aaron Murphy