joi, 30 iulie 2009

Autoapreciere


Părerea noastră despre noi înşine ne influenţează în multe feluri.Se spune că pentru a fi plăcut de alţii trebuie întâi să ajungi să te placi tu, iar pentru a crea o impresie bună celorlalţi trebuie întâi să ai tu o impresie bună despre tine.Da, cu siguranţă e bine să avem încredere în noi, să ne respectăm aşa cum îi respectăm pe ceilalţi şi să ne construim în sinea noastră o impresie bună despre noi.Totuşi, această impresie bună despre propria persoană, oricât ne-ar fi de folositoare trebuie să fie şi un pic justificată.Dacă totuşi nu suntem într-o stare foarte bună sau chiar am făcut anumite lucruri de care nu putem fi prea mândrii trebuie să recunoaştem acest lucru, să ne împăcăm cu gândul şi să încercăm să nu mai repetăm acele greşeli.Atunci când suntem conştienţi de calităţile noastre şi ştim de ce suntem capabili este evident că ne putem defini o părere bună despre noi.Spuneam că această părere ajută şi asta cred că am simţit-o mulţi dintre noi pe pielea noastră.Atunci când ai această părere bine conturată despre propria persoană ea îţi conferă şi acea încredere în tine de care ai nevoie în anumite situaţii.Ştiindu-te capabil de un anumit lucru şi făcându-l cu încredere în propriile forţe este foarte probabil ca acea încercare să fie o reuşită.Această părere bună despre noi pe care trebuie să ne-o creem fiecare dacă ştim în sinea noastră că o merităm ne ajută şi în relaţiile cu cei din jurul nostru.Având această impresie despre noi înşine este foarte probabil ca şi ceilalţi să şi-o formeze în acelaşi mod pentru că în mod cert ne vom şimţi mai bine în pielea noastră şi vom deveni mai plăcuţi pentru toţi cei din jur.Totuşi, nu trebuie nici să exagerăm cu aceast mod de a ne aprecia.Poate că cel mai bine este să ne ţinem părerea mai mult pentru noi şi să-i lăsăm pe alţii să şi-o formeze singuri.Poate că nu este neaparat un lucru greşit să te consideri un pic mai bun decât eşti de fapt sau un pic mai mult decât eşti în mod normal, atâta timp cât păstrezi asta pentru tine.Cei care strigă în gura mare că ei sunt capabili să realizeze orice şi care îşi atribuie tot felul de calităţi închipuite văzându-se ca nişte adevăraţi zei printre muritori sunt probabil exact opusul părerii lor despre ei înşine...adică nişte oameni care nu ştiu şi probabil nici nu ar fi capabili de altceva înafară de a împrăştia minciuni despre ei cu scopul de a-i impresiona pe cei naivi.Aşadar, să ne creem o părere bună despre noi pe care să o menţinem mai mult în mintea noastră şi cu care să nu scoatem ochii altora şi să nu ne credem mult mai mult decât suntem defapt strigând asta în gura mare pentru că nu vom face decât să ne facem de râs.

1 comentarii:

AVi spunea...

Autoaprecierea este un ingredient important care trebuie sa faca parte din viata unui individ.
Cea mai importanta persoana din viata fiecaruia este normal sa fie propria persoana.

 
blog template by suckmylolly.com : header hand photo by Aaron Murphy