Credinţă

Mulţi dintre noi susţinem că credem în Dumnezeu.Probabil în adâncul nostru credem, dar cu siguranţă nu sincer şi nu foarte mult.Omul a avut dintotdeauna nevoia de o forţă divină în care să creadă şi care să dea într-un anumit fel sens existenţei sale.Fiind totuşi o fiinţă raţională omul a şi încercat să-şi explice existenţa divinităţii, religia şi credinţa într-un mod logic.Mulţi dintre marii învăţaţi care au încercat acest lucru au ajuns în cele din urmă să renunţe la ideea existenţei unui Dumnezeu sau a unei religii adevărate, nereuşind să găsească o explicaţie ştiinţifică.Omul este o fiinţă care se ghidează după simţurile sale-dacă nu vede cu ochii lui, nu aude cu urechile sale, nu simte, atunci nu poate crede.Dintotdeauna noi am căutat să explicăm religia logic şi cu argumente reale.Totuşi, acest lucru este imposibil.Religia, deşi este unul dintre cele mai pline de înţeles lucruri, este totodată şi ilogică, iar acest lucru este recunoscut de către Biserică.Probabil acest lucru o face şi divină, adică peste obişnuitul omenesc, faptul că ea nu poate fi înţeleasă decât prin credinţă.Cum credinţa porneşte din suflet este de înţeles că şi religia poate fi înţeleasă doar cu sufletul.Pe parcursul anilor oamenii au devenit din ce în ce mai sceptici cu privire la existenţa unei forţe divine sau la apariţia omului pe pământ din cauza acesteia, dar totuşi existenţa ei este evidentă.Ar fi puţin absurd să spunem că totul a apărut din cauza unei mari explozii care a aranjat totul exact aşa cum trebuie, a creat o ordine atât de bine gândită şi a creat atâtea fiinţe, posibilitatea de viaţă şi că noi oamenii am evoluat din maimuţe.Defapt, oamenii nu au renunţat la ideea de Dumnezeu, în adâncul lor ştiu cu toţii că există, dar mai degrabă menţin o stare de indiferenţă sau chiar de supărare faţă de acesta.Auzim adesea oameni care se întreabă de ce lasă Dumnezeu să ni se întâmple tot ce ni se întâmplă, de ce ne lasă să o luăm atât de mult pe drumuri greşite daca tot ne iubeşte.Răspunsul este unul simplu şi unul pe care îl recunoaştem cu greu.Nu Dumnezeu ne pune în situaţia în care suntem, ci noi înşine.Nu ne pune Dumnezeu să ne urâm şi jignim între noi, nu ne pune să exagerăm în tot ceea ce facem, nu ne îndeamnă să greşim.Omul nu ar fi putut fi om dacă nu ar fi avut libertate, asta îl face o fiinţă superioară şi cea mai importantă de pe acest pământ.De aceea avem raţiune, pentru a putea lua propriile decizii şi a alege între bine şi rău.Dumnezeu nu ne obligă să credem sau să facem anumite fapte, alegerea ne aparţine în totalitate.Depinde doar de noi dacă alegem să trăim măcar într-o anumită măsură respectând ceea ce El ne cere sau nu.Se spune că la început răul nu exista.Când primele fiinţe au fost create şi anume îngerii, au primit şi ei libertatea.Libertatea este un dar extraordinar pe care dacă nu l-am avea nu am putea înţelege binele şi nici nu am putea ajunge vreodată să ne bucurăm de el.Totuşi, înţeleasă greşit această libertate şi voinţa proprie a unora dintre îngeri i-a făcut să dorească să fie peste creator, să fie ei înşişi regii şi stăpânii, astfel a luat naştere răul...opusul binelui.Apoi, au fost create celelalte fiinţe superioare...oamenii.Omul la început a fost perfect.Nu exista boală, mândrie, ură, lăcomie.Totul era în perfectă armonie.Totuşi, omului i-a fost dată şi libertatea de a alege pentru a se putea bucura de ceea ce i se oferă.Dacă nu ar fi avut altă opţiune şi posibilităţile lui de a gândi şi de a lua propriile decizii nu ar fi existat omul ar fi trăit întradevăr pentru totdeauna în paradis, dar nu l-ar fi înţeles, nu l-ar fi preţuit, ar fi fost asemenea unui "robot".Din iubire, Creatorul a oferit omului şi libertatea ştiind că este unul dintre lucrurile fără de care creaţia lui nu poate fi fericită.Nu a fost pus încă de la început să ia decizii sau să aleagă între bine şi rău.Era înconjurat în majoritate de bine şi se putea bucura de el...totuşi o mică tentaţie exista.Nu numai că omului i s-a lăsat doar o singură portiţă spre greşeală, dar el a fost şi prevenit asupra ei.Omul nu a putut rezista şi a ales greşit.A ales plăcerea trecătoare şi făţarnică oferită de rău în schimbul celei veşnice şi adevărate oferite de bine.Atunci fiinţa omului s-a deteriorat, primul păcat a creat altele iar de la păcat au apărut bolile, mândria, ura, lăcomia etc.Nici chiar cele 40 de zile de plâns ale primilor 2 oameni care au greşit nu i-au mai putut readuce în postura de a alege din nou.Totuşi, nouă ni se dă posibilitatea de a alege din nou în viaţa pe care o trăim.Suntem liberi în această viaţă să alegem ce vrem noi, să facem ce vrem noi, să luăm ce decizii vrem, să fim cât de desfrânaţi vrem şi să credem în ce vrem.Libertatea aceasta nu ne va fi luată niciodată, dar trebuie să avem grijă încotro ne va îndrepta.Da, putem lua decizii greşite care pe moment ne-ar face să ne simţim foarte bine, dar la final sau în timp ne vom da seama că acel lucru nu ne-a fost foarte folositor, ba chiar că a atras consecinţe neplăcute asupra noastră.Trebuie să învăţăm să alegem binele, lucrurile folositoare şi care nu numai că ne vor face viaţa mai frumoasă, trupul mai sănătos şi sufletul mai curat, dar este şi foarte posibil ca acele alegeri să ne fie şi răsplătite.Fireşte, e greu să fii credincios în ziua de azi.Ştim cu toţii cum vedem lucrurile... e demodat, e plictisitor, nici nu ştii sigur dacă e adevărat, preoţii sunt şi ei aşa cum sunt, eşti tânăr...ai tot timpul să te rogi şi să te smereşti.Ne mai rugăm ocazional când avem câte un examen, când ne mai îmbolnăvim, când nu mai ştim încotro să mergem sau când pur şi simplu nu mai avem altă soluţie.Mai mult, dacă nu ni se îndeplinesc rugăciunile începem să ne supărăm şi să-l vedem pe Dumnezeu nedrept.Păi cum Doamne?vecinul are decapotabilă şi eu mor de foame...Eu măcar mai merg pe la Biserică dar el?Ştim ceea ce ni se spune- "cere şi ţi se va da".Este foarte adevărat, dar aşa cum omul ţine minte doar drepturile şi nu îndatoririle, la fel uită că pe lângă acest citat care ne spune să cerem ceea ce dorim, ni se spune să cerem ceea ce ne trebuie şi ceea ce e bun.Până şi hoţii îşi fac poate cruce înainte să fure ceva, dar nu înseamnă că vor fi şi ajutaţi...Pe lângă asta trebuie să mai ştim şi că trebuie să şi merităm puţin lucrurile pe care le cerem şi să le cerem sincer şi cu credinţă.Dacă după 3 ani de păcate ne rugăm 2 minute pentru ceva în timp ce stăm cu gândul în altă parte, e foarte probabil să nu primim nimic.În aceste vremuri tulburi pe care le traversăm, trebuie să încercăm să fim cât mai credincioşi.Asta nu înseamnă să ne facem cruci mari şi să strigăm Doamne ajută când sunt mai mulţi oameni pe lângă noi ca să vadă ce credincioşi suntem, să mâncăm cartofi şi fasole în toate posturile dar să fumăm şi să înjurăm până nu mai putem, să stăm ore întregi în biserică vorbind despre preţurile de la piaţă.Credinţa sinceră este singura care ne poate ajuta să ne apropiem de Dumnezeu, prin mai multe fapte bune, înţelegere mai multă faţă de cei din jur, un orgoliu mai potolit, dorinţe şi idealuri mai "curate" şi o purtare de grijă cât mai mare faţă de cea mai importantă parte a noastră şi anume sufletul.Omul, fiinţă duală, are 2 părţi-sufletul şi trupul.Trăind într-o lume a cărei esenţă este materialul şi realul şi nu sufletescul sau spiritualul, omul este tentat să aibă grijă mai mult de trup.Nu că ar trebui neglijat nici acesta, până la urmă este instrumentul sufletului, dar nici pe sufletul nu trebuie să-l lăsăm să se usuce cuprins de neajunsuri, tristeţi şi problemele de zi cu zi.O celebră carte "Cum să trăieşi 100 de ani fericit" spune că o atitudine veselă indiferent de ceea ce îţi oferă viaţa şi o linişte interioară îţi poate asigura o viaţă fericită şi lungă.Asta îţi oferă credinţa- speranţă, linişte interioară şi o stare de bucurie, pe care dacă ştii cum să o păstrezi vei zâmbi chiar şi în faţa celor mai grele necazuri şi le vei trece uşor.Aşadar, să ne gândim cât mai mult la timpul pe care îl avem la dispoziţie, să încercăm să ne apropiem de Dumnezeu şi să ne "îmbogăţim" purtând de grijă şi sufletului, aşa cum purtăm corpului.Să nu uităm că omul credincios nu este sobru şi trist, ci vesel şi optimist, plin de speranţă pentru lucruri bune.Se spune că prea multă bunăstare creează păcate şi provoacă o îndepărtare de suflet şi o apropiere prea mare de cele materiale.Cine ştie, poate că această criză ne va face să ne apropiem mai mult de Dumnezeu, se devenim mai sinceri cu noi înşine şi să devenim nişte oameni mai "senini" sufleteşte.