sâmbătă, 4 aprilie 2009

Banii


Cât de importanţi sunt banii pentru noi?Foarte importanţi ar raspunde mulţi dintre noi,dar oare banii sunt întradevăr lucrul care ar trebui sa fie pe primul plan în vieţile noastre?Eu zic că nu,banii sunt bineînţeles necesari dar nu sunt scopul vieţii.Unii sunt atât de înebuniţi de ideea de a avea bani încât nu se mai gândesc la ce ar face cu aceştia,ci pur şi simplu visează doar să îi aibă fără un plan concret de a face ceva sau de a-şi îndeplini vreun vis cu ei.Banii îţi oferă,în zilele noastre,un statut de care nu poate beneficia orice om"de rând" ca de exemplu:eşti din ce în ce mai ocolit de lege,ai dreptul la replică,la exprimare,eşti tratat de oameni cu politeţe şi bun simţ,eşti întâmpinat frumos în locurile în care mergi,dar totuşi,îţi pot cumpăra aceştia fericirea?Probabil că nu.Oamenii te vor trata cu respect,dar nu din cauză că în sinea lor te-ar respecta cu adevărat,ci probabil pentru că le este frică că i-ai putea concedia sau că nerespectându-te ar fi nevoiţi să suporte alte consecinţe.Nici prietenii tăi probabil nu vor sta cu tine pentru că te plac aşa cum eşti tu şi pentru că ţin la tine într-un oarecare fel ci pentru că ai bani iar în weekend îţi permiţi să îi duci cu maşina ta de lux până la mare sau la munte,unde bineînţeles,împins de linguşelile lor le vei plăti şi cazarea.Nu e o problemă,doar ai bani.Iubita sau soţia ta poate că te iubeşte puţin,dar dacă tu ai 50 de ani iar ea 20 tinzi şi tu să crezi că îţi iubeşte mai mult banii şi statul pe care il oferi,altfel,ar fi fost şi ea cu unul de vârsta ei,nu?Rudele tale îţi dau telefoane şi te întreabă cum îţi merge din ce în ce mai des.Poate că le pasă de tine,poate că se pregătesc să-ţi ceară un împrumut sau poate că aşteaptă să le răspunzi:"nu prea bine".La semafor,stai în cea mai bună maşină,dar nu poţi să nu îi observi pe ceilalţi şoferi care se uita la tine şi la maşina ta cu o expresie pe faţă care nu sugerează tocmai prietenia.Dacă eşti un om cu foarte mulţi bani,nu poţi să ieşi singur să te plimbi prin parc,trebuie să mai iei cu tine încă doi oameni ca nu cumva celor care nu se bucură de statul tău să le vină vreo idee.Ţi-ai construit o vilă,dar aseară ţi-a aruncat o piatră în dormitor muncitorul pe care l-ai concediat luna trecută.Ai relaţii,cam peste tot,dar oare te-ar mai ajuta cineva dacă n-ai mai fii cine eşti,sau mai bine dacă banii tăi nu ar mai fii ai tăi?Poate că da,poate că nu.Da,ai o lenjerie de mătase pe pat,dar poţi să dormi când ştii că mâine ai şedinţa cu asociaţii care dacă nu iese bine pierzi mulţi bani şi nu o să mai poţi să-ţi alimentezi maşina care îţi consumă 11 litri.Trebuie să angajezi pe cineva să-ţi ducă şi să-ţi aducă copii de la şcoală,singuri nu prea poţi să îi laşi.Soţia ta vrea să o duci în tări străine,tu o iubeşti dar parcă,nu atât de sincer.Te trezeşti peste ani stând din ce în ce mai bine cu banii,dar copii tăi sunt deja la facultate,iar tu nici nu ştii la ce şcoală au terminat gimnaziul,pentru că ,nu prea ai avut timp de ei,ai muncit să le fie bine nu?.Ei se laudă cu tatăl lor,dar adevărul e că nu l-au mai văzut de ceva timp pentru că e plecat în Elveţia să semneze un contract.Deci,oare banii chiar ne fac fericiţi?Poate că da,într-o anumită măsură,dar atunci când devin din ce în ce mai mulţi te pun în situaţia de a nu te mai putea bucura de ei,pentru că începe să-ţi fie teamă că-i pierzi.Începi să strângi,să munceşti,cu gândul că îi vei folosi odată şi odată şi te vei opri să te bucuri de ei.Banii,cu cât ai mai mulţi,devii mai mult înconjurat de zambete false,glume seci,băuturi fine şi oameni care au tot felul de aşteptări de la tine.Banii sunt,după mine,cel mai ciudat drog din câte există.Când nu îi ai simţi nevoia să îi ai,când ai puţini simţi nevoia de mai mulţi pentru că nu îţi ajung,când ai cât îţi trebuie ţi-e bine,dat te gândeşti că dacă cu atât ţi-e bine,cum ţi-ar fi oare cu dublu sau triplu?Şi de aici,putem spune că ei încep să-şi facă efectul,te fac să te simţi şi bine ,dar îţi fac şi mult rău şi te fac să uiţi de multe lucuri mai importante pentru tine,pentru viaţa şi familia ta,asemea unui drog care înăuntru îţi provoacă extaz,dar cu timpul îţi şi distruge organismul pentru că tu simţi nevoia de el din ce în ce mai des şi din ce în ce mai mult.Când ai bani,nu îţi mai ajunge ca înainte 50 de lei să te facă fericit o zi sau două,acum îţi trebuie 6000 de euro şi îţi dai seama că defapt,toţi banii pe care i-ai agonisit,nu au făcut decât să te îndepărteze de fericire,să ţi-o scumpească,atât de mult,încât deşi strângi din ce în ce mai mulţi bani nu mai poţi să o cumperi,sau în orice caz nu definitiv pentru că preţul ei creşte mereu...
Mai jos am anexat o melodie a lui Charlie Winston care are nişte versuri interesante despre bani şi despre fericirea pe care o aduc ei.Merită ascultată.Videoul e clipul original al piesei.


1 comentarii:

Laura spunea...

Iata un citat care cred ca se potiveste :"Adevarata valoare a unui om e cat l-ai pretui daca ar pierde tot ceea ce are"(dpd vedere material, evident).

 
blog template by suckmylolly.com : header hand photo by Aaron Murphy