luni, 11 mai 2009

Frumuseţe


Frumuseţea...probabil că nu are o definiţie exactă, depinde de cum este percepută de fiecare dintre noi.Dar oare, în ce constă această frumuseţe, cum trebuie să fie o persoană pentru a putea fi categorisită frumoasă?Poate fi de mai multe feluri frumuseţea?Bineînţeles că agreem cu toţii persoanele frumoase, dar frumoase în ce fel, doar ca aparenţă sau mai mult de atât?Unii apreciază mai mult acest gen de frumuseţe, care ţine doar de aspecte şi aparenţe, alţii doresc de la ceilalţi mai mult de atât sau, nu ţin cont de ambalaj şi îşi doresc din partea lor mai mult o frumuseţe care să conste în altceva, ceva ce nu ţine doar de aspect.În ziua de azi, aspectul fizic, corpul,trăsăturile etc. sunt foarte importante şi le se acordă o mare importanţă, dar oare aspectul chiar capătă o valoare atât de mare încât celelalte părţi plăcute ale unei persoane să fie neglijate sau trecute neobservate?Probabil că da.Suntem de multe ori tentaţi să ne uităm mai mult la "ambalaj" decât la ceea ce am putea găsi în interiorul lui.Din cauza aceasta alegem de multe ori lucruri sau chiar persoane care arată bine dar care nu ne sunt de folos,deci alegem greşit.Cert este că valoarea unei persoane nu stă în felul în care arată.Acum chiar şi vedetelor li se impune un mod exact în care trebuie să arate pentru a putea apărea pe micul ecran, iar aici nu mă refer la machiaj sau haine, ci la forma corpului, culoare a părului etc.Oamenii îşi doresc să vadă şi să încânte cu aceste stereotipuri care deja devin puţin exagerate.Din dorinţa de a fi frumoase şi celebre jumătate din cântăreţele noastre arată aproape la fel, ba mai mult de atât ţin aceleaşi diete, frecventează aceleaşi săli etc, încercând puţin speriate să se integreze sau să nu rămână în urma turmei care arată într-un anume fel şi care are succes.Multe persoane încearcă să pară frumoase după anumite standarde(să aibă nasul nu ştiu cum, părul nu ştiu cum, faţa nu ştiu cum) şi poate chiar reuşesc, dar nu obţin o frumuseţe adevărată, ci una forţată, falsă, care poate fi sau deveni la un moment dat chiar neplăcută şi respingătoare.Fiecare om poate fi frumos în multe feluri, dar oamenii nu prea se gândesc şi la celelalte abilităţi pe care le au, la calităţi sau alte însuşiri ale lor mai naturale şi mai plăcute.Ei doresc să fie ca ceilalţi, să se încadreze exact într-un anumit tipar pentru a impresiona şi a "şoca cu un look nou", dar care nu e chiar unul cu adevărat frumos pentru că nu este natural şi mai mult de atât este şi trecător.Adevărata frumuseţe probabil este strâns legată de naturaleţe şi probabil nu are prea multă legătură cu muşchii, machiajul, silicoanele, colagenul sau genele false.Frumuseţea este cu siguranţă în fiecare dintre noi indiferent de cum arătăm şi depinde de noi să o întreţinem şi să învăţăm să o recunoaştem şi la alţii.Cei care se bazează doar pe frumuseţea exterioară probabil nu pot fi catalogaţi chiar ca fiind nişte oameni cu adevărat frumoşi, ci mai degrabă fără defecte fizice.Cu siguranţă, frumuseţea adevărată stă de multe ori ascunsă şi undeva după fizicul cuiva şi poate fi observată doar după ce începi să îl/o cunoşti.Catalogând o persoană doar după aspectul strict fizic, nu facem decât să ne luăm după aparenţe, ceea ce probabil ne va dezamăgi la un moment dat.Aşadar, ar fi bine dacă am putea învăţa să preţuim frumuseţea din toţi cei din jurul nostru, fără să ţinem cont doar de aspectul lor ci şi de alte lucruri care s-ar putea ascunde în spatele lui.


0 comentarii:

 
blog template by suckmylolly.com : header hand photo by Aaron Murphy