luni, 4 mai 2009

VIP


Vip-very important person.Este normal ca în lumea în care trăim să existe şi astfel de persoane(very important) şi, spre bucuria noastră, există destule.Lumea este plină de vipuri şi aici nu mă refer la cei care se cred vipuri ci la cei care sunt vipuri în adevăratul sens al cuvântului.Chiar şi ţara noastră este o ţară plină de vipuri dar oare, chiar toţi îşi merită această numire, chiar sunt atât de importanţi pe cât se pretinde, au făcut ceva pentru a obţine acest statut sau doar au bani şi asta îi face faimoşi.O vedetă ar trebui în mod normal să devină cunoscută, apreciată sau chiar iubită de oameni prin anumite realizări, performanţe într-un anumit domeniu, printr-un talent sau pricepere deosebită.Este normal ca noi, oamenii de rând să apreciem aceste persoane(vip) dar poate ar fi cazul să ne punem şi noi întrebarea, chiar merită aceste persoane respectul pe care noi i le oferim, oare chiar merită banii pe care îi au?Dacă ar face întradevăr ceva important, ceva deosebit pentru noi probabil nimeni nu ar le-ar contesta statutul.Un adevărat artist care încântă populaţia cu ceea ce produce cu siguranţă merită respectul oamenilor şi sigur, un trai cât mai plăcut şi decent.Da, aşa este, dar vedetele noastre nu prea pot fi numite artişti(multe dintre ele).La noi vedetele apar peste noapte din actriţe porno, iubite de oameni de afaceri care brusc ajung prezentatoare deşi nu au nici o legătură cu domeniul etc.Vedetele noastre cele mai dorite şi aşteptate pe micul ecran sunt persoane gen Nikita, Naomi, Mircea Solcanu, Alina Plugaru etc.Adevărul este că ne place să înghiţim orice ni se dă.Dacă un boschetar ar apărea mâine pe pro tv şi ar prezenta o emisiune de modă, acel boschetar ar ajunge în câteva zile printre cei mai celebrii oameni din ţară.Ca popor, şi poate nu numai noi suntem aşa, suntem extrem de puţin pretenţioşi.Acceptăm pe oricine să apară pe micul ecran şi îl apreciem la maxim.Nu mai contează că acea persoană nu are talent, pricepere, minte etc.Poate fi chiar şi gay sau travestit, noi vrem să vedem ceva neobişnuit pe ecran, dar nu ceva neobişnuit în sensul bun.Aceste vip-uri constituie într-un fel modelele după care mulţi dintre noi se îmbracă, vorbesc, se comportă etc.Nu ne putem aştepta să evoluăm, să devenim deschişi şi civilizaţi atâta timp cât prima pagină a ziarelor la noi este ţinută de Simona Sensual şi Iubitul lui Mihai Trăistariu.Vedetele au un rol crucial în educarea populaţiei şi nu numai.Acestea dau startul unor adevărate valuri atât în lumea oamenilor de rând dar şi a celorlalţi membrii ai lumii mondene.Aceştia se iau practic unii după alţii şi se imită într-un mod atât de jalnic, pretinzând totuşi că sunt originali.E trist când pe un post tv vezi un reportaj cu sinistraţi iar când schimbi canalul vezi cum îşi etalează Cristina Spătar medalionul de 1.000.000 de euro pe care îl va purta la nunta ei cu Nu ştiu cine pentru care s-au închiriat 20 de limuzine.Ok, vedetele au bani, dar oare de ce ne place atât de mult ca acestea să ne sfideze practic cu bunurile lor de mii de euro şi averile lor colosale, nemeritate de altfel, în timp ce alţii nici nu îşi permit să viseze la aşa ceva.O mare parte din vină o poartă presa.Presa este una din marile voci şi puteri ale unei ţări.Publicând ceea ce trebuie şi punând punctul pe i presa ar putea obţine imposibilul, adică să schimbe ceva.Dar nu, presa este prezentă la evenimentele mondene pentru a întreba "Cât va costat această rochie superbă" Păi, am luat-o din Paris de la Haute Couture cu 10.000 de euro.Am renunţat la ieşiri în oraş câteva zile dar a meritat.Trist, pur şi simplu trist.Venerăm şi apreciem nişte oameni care nu ne merită respectul, nu merită nici măcar să apară în faţa noastră.Totuşi, să ne gândim că aceşti oameni nu sunt doar "entertainerii" noştrii, ei sunt şi cei care ne reprezintă ca ţară.Poate că sunt şi valori printre noi, cu siguranţă sunt, dar noi trimitem în faţă ce e mai prost şi mai penibil.În prezent suntem educaţi de vedetele noastre şi jumătate din populaţia ţării încearcă să le imite.Atâta timp cât vedetele noastre vor fi de o calitate atât de slabă şi noi ne vom lua după ele, vom fi şi noi la fel ca acestea.Este păcat totuşi să vezi cum atâţia bani sunt cheltuiţi într-un mod mai mult decât prostesc, când poate alţii visează să aibă măcar restul de la cumpărăturile acestor oameni.Este penibil să cumperi un ceas de 1.000.000 de euro, se vede după faţa acelei persoane că nu este pasionată de ceasuri, ci mai degrabă de lux dus la extrem...Este greşit să continuăm să respectăm aceste "vedete" care în afara faptului că sunt bogaţi şi că ne arată pe ecran ce şi-au mai cumpărat nu ne oferă nimic.Este greşit să numim o "cântăreaţă" regina unui anumit gen de muzică când ea nu are decât 2,3 melodii şi acelea cântate din fund.Să încercăm să apreciem vedetele de bun gust şi pe cele adevărate, care există într-un număr mic şi care sunt undeva mai jos, sperând că odată şi odată vor lua locul celor de acum şi ne vom putea bucura de ceea ce ne oferă nişte adevăraţi artişti...

0 comentarii:

 
blog template by suckmylolly.com : header hand photo by Aaron Murphy