sâmbătă, 30 mai 2009

Gorillaz

O trupă mai puţin obişnuită este Gorillaz.Aceasta este o trupă britanică formată din patru membrii:
2D

Murdoc

Noodle

Russel

Cei patru au reuşit să intre în cartea recordurilor pentru cea mai bună trupă virtuală.Discografia trupei numără trei albume-gorillaz(2001),g-sides(2002) şi demon days(2005).Trupa a devenit destul de repede cunoscută şi a căpătat destul de mulţi fani în întreaga lume deşi nu aveau nişte identităţi precise.Membrii formaţiei sunt cunoscuţi prin talentul lor de a-şi ascunde identitatea.Nu au la activ prea multe apariţii în carne şi oase, până şi videoclipurile lor fiind animate.Totuşi atât identitatea fondatorului, Damon Albarn (de la trupa Blur), cât şi a celorlalţi membrii Jamie Hewlett, DJ Dan "The Automator" Nakamura şi raperul Del Tha Funkee Homosapiens a devenit cunoscută în timp.Melodiile lor încă sunt ascultate deşi cele mai noi au rămas cele din 2005.Nu se ştie dacă această trupă s-ar fi despărţit sau dacă mai există, să sperăm totuşi că ne vor încânta cu un nou album cât de curând.Genul lor de muzică este unul interesant putând fi inclus în categoria hip-hop.Această idee de trupă a fost una neobişnuită şi inovatoare, lucru care s-a văzut în reacţia publicului larg.




Gorillaz-Feel Good Inc.
Asculta mai multe audio Muzica »

0 comentarii:

 
blog template by suckmylolly.com : header hand photo by Aaron Murphy