miercuri, 20 mai 2009

Servicii ireproşabile


Cu siguranţă că este normal să dorim să fim serviţi, îndrumaţi, găzduiţi şi în general să beneficiem de servicii cărora să nu avem ce să le reproşăm.Este în interesul fiecărei firme, magazin, hotel etc. să ofere astfel de servicii pentru că aşa va reuşi să îşi atragă clienţi şi să îi facă mulţumiţi.Totuşi nu tot timpul ni se oferă astfel de servicii peste tot pe unde mergem sau la toate instituţiile şi firmele la care apelăm.Multe firme care la început sunt dornice de clienţi şi de afirmare îşi tratează clienţii exemplar, oferindu-le ceea ce vor şi în modul în care doresc.Asta este la început.După ce firma ajunge la un anumit număr de clienţi sau îşi schimbă conducerea cu una mai puţină severă sau pretenţioasă imediat angajaţii încep să se comporte mai urât, să îşi piardă repede răbdarea şi să nu mai ofere aceleaşi servicii de calitate ca înainte.Există şi firme care îşi păstrează tehnica de servire şi funcţionare şi sunt ori de la început foarte proaste ori foarte bune.Există anumite principii şi reguli de vânzare şi tratare a clienţilor de care orice magazin,hotel etc. ar trebuii să ţină cont şi să îşi instruiască angajaţii în funcţie de ele.Este destul de neplăcut când vânzătoarea te tutuieşte deşi nu te-a mai văzut vreodată "aloo,hai zi mă mai repede ce-ţi dau".Genul acesta de servire te va convinge cu siguranţă să nu mai revii şi a doua oară sau să încerci direct la alt magazin.Multe vânzătoare sau angajaţi ale unor firme care oferă anumite servicii îţi vorbesc de parcă ei ţi-ar face un favor ţie, de parcă îţi oferă acel ceva gratuit, sau ca şi cum nu aceea ar fi datoria lui,ei.Te duci să îţi cumperi o cămaşă de exemplu şi dacă îi spui vânzătoarei să caute altă culoare sau să îţi arate şi altceva îşi dă ochii peste cap, oftează şi se duce să îţi aducă alta cu o plictiseală şi un sictir deosebit.Să nu mai pomenim de reacţiile vânzătoarelor când să zicem că după ce le-ai cerut să-ţi arate şi să-ţi descrie de exemplu trei aparate nu cumperi nimic.Atunci parcă intră în pământ, parcă îţi spun "cum, adică am pierdut atâta timp cu tine degeaba?!" fără să îşi dea seama că, defapt, aceasta este tehnica de vânzare.Atunci când eşti servit frumos, ţi se arată şi descrie cu calm obiectul pe care doreşti să-l procuri, când vânzătorul sau angajatul te îndrumă spre ceva ce se încadrează în bugetul tău, eşti mereu tentat să revii, ba chiar să recomanzi acea unitate şi cunoscuţilor tăi atunci când vor avea şi ei nevoie de astfel de servicii.Nu este totuşi plăcut nici când vânzătorul îţi stă în cap şi după ce vede sau îi spui că doar te uiţi să stea mereu lângă tine întrebându-te dacă te-ar interesa fiecare obiect în parte.Ideal ar fi să nu te cicălească nimeni când intri undeva dar să fie disponibil atunci când doreşti cu adevărat să fi ajutat sau să cumperi ceva.Felul în care clienţii sunt trataţi determină în mare parte obţinerea profitului unei firme şi bineînţeles, în funcţie de cum eşti tratat în astfel de unităţi şi când plăteşti pentru anumite servicii îţi poţi da seama într-o anumită măsură şi de gradul de civilizaţie a unei ţări.Aşadar, să fim atenţi la ce firme, magazine sau hoteluri apelăm pentru a fi siguri că vom fi serviţi şi trataţi aşa cum trebuie.

0 comentarii:

 
blog template by suckmylolly.com : header hand photo by Aaron Murphy